A fost lansat noul portal care permite depunerea cererilor, înscrisurilor şi plata taxelor de timbru online pentru acțiunile în Justiție

0
Publicat:

Justiţiabililor care optează pentru utilizarea acestui portal CSM le recomandă să nu folosească, concomitent, şi celelalte instrumente de sesizare a instanţei, pentru a nu încărca în mod nejustificat activitatea instanţelor.

Noul portal permite depunerea cererilor și înscrisurilor online FOTO arhivă Adevărul

Consiliul Superior al Magistraturii a lanasat luni, 10 iulie 2023, portalul național https://registratura.rejust.ro, portal ce permite depunerea cererilor, înscrisurilor și plata taxelor de timbru și îndeamnă cetățenii și profesioniștii din cadrul sistemului judiciar la folosirea acestuia.

Portalul a fost dezvoltat în primă fază de Curtea de Apel Galaţi, iar acum este disponibil la nivel naţional, gratuit, putând fi accesat la adresa de internet https://registratura.rejust.ro.

Consiliul Superior al Magistraturii a mulţumit public Curţii de Apel Galaţi pentru contribuția adusă în dezvoltarea și extinderea portalului la nivel național.

Portalul naţional permite interacțiunea electronică a justițiabililor și profesioniștilor dreptului cu instanțele de judecată, oferindu-le acestora posibilitatea de a accesa cu ușurință următoarele servicii:

- depunerea unei cereri de chemare în judecată;

- declararea unei căi de atac într-un dosar;

- depunerea înscrisurilor într-un dosar deja existent;

- plata taxei judiciare de timbru într-un dosar utilizând cardul bancar;

- eliberarea certificatelor de grefă;

- eliberarea copiilor legalizate ale hotărârilor judecătorești.

Posibilitatea de a plăti taxa de timbru utilizând cardul bancar simplifică în mod semnificativ interacțiunea cu instanța de judecată, această modalitate de plată fiind implementată în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, Asociația de Plăți Electronice din România și Ghișeul.ro.

Noua interfață implementată la nivelul întregului sistem judiciar este benefică atât cetățenilor, ca destinatari ai serviciului public, cât și personalului specializat din instanțe. Astfel, utilizând formulare electronice din portal, informațiile sunt transmise către grefierii registratori în mod structurat, facilitându-se înregistrarea cu celeritate a cererilor și înscrisurilor în sistemele informatice proprii.

Recomandarea CSM către justițiabili

„Site-ul permite interacţiunea electronică a justiţiabililor şi profesioniştilor dreptului cu instanţele de judecată, oferindu-le acestora posibilitatea de a accesa cu uşurinţă următoarele servicii: depunerea unei cereri de chemare în judecată; declararea unei căi de atac într-un dosar; depunerea înscrisurilor într-un dosar deja existent; plata taxei judiciare de timbru într-un dosar utilizând cardul bancar; eliberarea certificatelor de grefă; eliberarea copiilor legalizate ale hotărârilor judecătoreşti.

Posibilitatea de a plăti taxa de timbru utilizând cardul bancar simplifică în mod semnificativ interacţiunea cu instanţa de judecată, această modalitate de plată fiind implementată în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, Asociaţia de Plăţi Electronice din România şi Ghişeul.ro”, spun reprezentanții CSM.

CSM le recomandă justiţiabililor care optează pentru utilizarea noului portal să nu folosească, în acelaşi timp, şi celelalte instrumente de sesizare a instanţei, pentru a nu încărca în mod nejustificat activitatea instanţelor.

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG