A crescut numărul bucureştenilor care au suferit un stop cardio-respirator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 432.000 de bucureşteni au solicitat în 2015 intervenţia Ambulanţei

Circa 2.750 de cazuri de stop cardio-respirator au fost raportate anul trecut de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, faţă de 2.692 câte au fost înregistrate în 2014.

„Fiecare minut trecut de la instalarea stopului până la începerea manevrelor de resuscitare scade şansele de supravieţuire cu 10%. Faptul că anul 2015 demonstrează aproape o dublare a vieţilor salvate în cazuri de SCR este îmbucurător, înseamnă că din ce în ce mai multe persoane îşi doresc să ştie cum să acorde primul ajutor, iar acest lucru cred că i se datorează în mare măsură şi programului «Există un Erou în fiecare dintre voi», care încurajează persoanele laice să înveţe tehnici de prim ajutor pentru a acţiona la urgenţe de cod roşu şi galben din apropierea lor. Avem din ce în ce mai mulţi voluntari, oameni minunaţi, care intră în program, primesc alerta cazului apropiat de ei şi intervin, fiind un mare ajutor atât pentru echipajele de Ambulanţă, cât mai ales pentru pacient”, a precizat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, citată într-un comunicat de presă emis miercuri.

Conform documentului citat, 432.603 de bucureşteni au solicitat Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în 2015, 16.644 de cazuri fiind încadrate la categoria cod roşu adică urgenţe care pun viaţa în pericol (stop cardio-respirator, accidente, AVC, etc). 

Cazuri de categoria cod galben, adică urgenţe care pot deveni uşor cod roşu, au fost în număr de 212.179. 

Totodată, cazurile uşoare, care au fost direcţionate către medicii de familie angajaţi SABIF, au fost în număr de 72.054, şi către medicii de familie angajaţi ai ambulanţelor private - 80.251. La acestea se mai adaugă cele 51.475 de transporturi neasistate..

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne