65% din angajatori sunt nemulţumiţi decalitatea pregătirii practice din învăţământul profesional din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 80% dintre români nu respectă meseriile, iar 60% dintre meseriaşi nu ar recomanda meseria proprie unei persoane dragi, arată un studiu recent.

Programul a fost lansat în 2015, iar în cadrul lui a fost realizat un studiu pentru a identifica nevoile cu care se confruntă sistemul de învăţământ profesional şi tehnic. Studiul a acoperit toate părţile interesate: peste 200 de companii care angajează meseriaşi, peste 200 de meseriaşi şi 100 de elevi din învăţământul profesional, peste 1300 de persoane cu vârste cuprinse între 18-55 de ani, din mediul urban şi rural .

„Ca reprezentant al unui angajator, dar şi ca părinte, ştiu cât de important e ca fiecare copil să vadă în şcoala aleasă nu doar o opţiune pentru 2-3 ani, ci un drum în viaţă. Am început anul trecut România Meseriaşă din dorinţa de a avea meseriaşi profesionişti în România. Am participat la dezbateri lansate de autorităţi, am organizat întâlniri cu angajatorii şi am pornit un studiu naţional, pentru a identifica principalele probleme. Există o desincronizare cu piaţa muncii, probleme sistemice, dar şi o lipsă de respect la adresa întregii categorii. Anul acesta, trecem la soluţii: prin dialog cu alţi angajatori în grupuri de lucru şi proiecte de susţinere a viitorilor meseriaşi. Invităm publicul larg şi angajatorii să ni se alăture în acest demers”, a declarat Mona Nicolici, manager sustenabilitate OMV Petrom.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”