100.000 de doze de vaccin hexavalent vor ajunge în ţară luna aceasta. În zonele în care el deja nu mai există vor fi redistribuite doze din alte judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă 100.000 de doze de vaccin hexavalent vor ajunge în România în luna aprilie. Până atunci însă, în judeţele unde au apărut deja problemele privind imunizarea copiilor vor fi redistribuite doze din zonele unde există stocuri mari.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, disfunţionalităţile privind livrarea vaccinului hexavalent s-au datorat imposibilităţii producătorului de a-l produce şi a-l pune la dispoziţie în timp util, arată news.ro.

Însă nu numai România se află în această situaţie, ci şi alte state din lume,

Potrivit acordului cadru existent, până la sfârşitul acestui an, producătorul trebuie să mai pună la dispoziţia Ministerului Sănătăţii încă 400.000 de doze de vaccin. În luna ianuarie, au fost aduse în ţară 107.300 de doze, care au fost distribuite cabinetelor medicale in vederea  continuarii procesului de imunizare.

Până la sfârşitul lui aprilie vor intra în România alte 100.000 de doze de vaccin hexavalent pentru imunizarea copiilor, în cadrul Programului Naţional de Imunizare.

Vaccinul hexavalent va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, cât şi pentru vaccinarea de rutină  a nou-născuţilor, conform calendarului.

Vaccinul hexavalent este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi se administrează gratuit în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii.

Pe aceeaşi temă:

De ce românii nu-şi mai vaccinează copiii. Riscuri şi consecinţe

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului