10 micuţi cu malformaţii grave la inimă vor fi operaţi gratuit la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. S-au pus bazele unei echipe 100% româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece copii cu malformaţii grave la inimă vor fi operaţi în această săptămână la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală. Micuţii vor beneficia gratuit de intervenţii în cadrul unei misiuni finanţate de o fundaţie internaţională. Operaţiile vor fi realizate de o echipă formată din medici străini şi medici români.

Pe lângă cei 10 copii care vor suferi intervenţii pe cord deschis, în cazul altor şapte se va interveni prin cateterism. 

„În cadrul acestei misiuni vor fi trataţi 17 copii. Aceştia au fost selecţionaţi de către dr. Cristina Olteanu şi dr. Solweig Harling, medici cardiologi, în cadrul unei acţiuni de diagnosticare a 60 de copii, care a avut loc în luna noiembrie 2017. Dr. Rodrigo Soto, chirurg, şi dr. Michael Camitta, cardiolog, împreună cu chirurgii români dr. Manuel Chira şi dr. Andrei Bârsan, au stabilit ca 10 pacienţi să fie operaţi, iar ceilalţi trataţi prin cateterism. Dr. Pavel Platon şi dr. Gaute Dohlen, cardiologi intervenţionişti, coordonează echipa de intervenţii prin cateterism”, arată reprezentanţii Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală, conform unui comunicat de presă.

Astfel, se va opera în recent înfiinţata Secţie de Chirurgie Cardiacă. Reprezentanţii spitalului arată că, tot în aceste zile, au fost puse bazele funcţionarii Secţiei de chirurgie cardiacă pediatrică cu o echipă 100% românească, ce va opera copii cu malformaţii cardiace din ţara noastră, independent de misiunile externe, menţionează sursa citată.

Pregătim medici dar pleacă pe capete

„Aici e slăbiciunea. Avem o dotare de top, dar nu avem medici. Am pregătit în ultimii ani 20 de cadre medicale în chirurgie cardiacă şi toate au plecat după ce li s-a asigurat pregătirea. Prin urmare, principala misiune a medicilor americani e să ne antreneze pe noi să dăm drumul la secţie”, spunea anul trecut pentru „Adevărul”, fostul manager al unităţii sanitare, medicul Felix Negoiţescu. 

Costurile unei astfel de operaţii variază între 70.000 şi 100.000 de euro în străinătate, dar sunt puţine cazurile care ajung să fie tratate în afară, pe formularul E 112. Din 1.500 de copii care ar trebui să treacă prin asemenea intervenţii, doar 500 ajung pe mâna medicilor din centrele unde se face chirurgie cardiacă, respectiv Târgu Mureş, Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti, Capitala urmând să beneficieze, începând de acum, de două centre. 

Operaţii se fac, lunar, şi în Spitalul de Copii Marie Curie din Capitală. „În fiecare lună sunt operaţi copii. Anul acesta s-au făcut cam 100 de intervenţii. Medicii italieni cu care avem noi contract se pregătesc două săptămâni pentru operaţii, evaluează copiii, apoi alte două săptămâni se fac intervenţiile. Am intrat într-un fel de normalitate, deşi secţia nu are o activitate continuă, aşa cum ar trebui. Va mai dura câţiva ani până ce vom reuşi să funcţionăm la capacitate maximă, dar problema majoră e legată de personal. Deşi avem 60 de oameni care vin şi lucrează atunci când sunt misiuni cu medicii italieni, foarte mulţi pleacă, e o presiune enormă”, a explicat, pentru „Adevărul”, Daniel Buzatu, managerul Spitalului de Copii Marie Curie din Capitală. 

Cazurile care ajung la ONG-uri sunt dramatice

Cu toate acestea, România este încă în urmă în privinţa tratării malformaţiilor la inimă ale copiilor. O spune Alex Popa, preşedintele asociaţiei Inima Copiilor, care a facilitat inclusiv accesul micuţilor şi adolescenţilor cu astfel de probleme în clinici de top din străinătate. 

„E foarte bine că avem un nou centru pentru operaţii cardiace la copii în România. Bucureştiul e un oraş mare şi se adresează sudului ţării. Cazurile care ajung la noi sunt, de multe ori dramatice, părinţi care nu ştiu la cine să apeleze şi care sunt la bunăvoinţa medicilor. Nu există o statistică foarte clară cu aceşti copii, deşi malformaţiile apar tot mai des. Sunt intervenţii scumpe, dar este esenţial ca aceşti copii să fie salvaţi. E păcat, în schimb, că statul nu reuşeşte să dezvolte o politică coerentă prin care să şi atragă personal pe zona asta. Dacă le oferi un loc de muncă bine plătit, chirurgii cardiaci nu ar mai pleca”, punctează ONG-istul.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor