10 mai, zi de sărbătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce să nu transformăm ziua de 10 mai într-o sărbătoare naţională? Avem toate motivele, şi totuşi ezităm să facem pasul, roşi de complexele noastre mici. Oare chiar putem admite

De ce să nu transformăm ziua de 10 mai într-o sărbătoare naţională? Avem toate motivele, şi totuşi ezităm să facem pasul, roşi de complexele noastre mici. Oare chiar putem admite contraargumentul că astfel am legitima, într-o republică, o zi legată de monarhie? Oare chiar nu am depăşit momentele începutului anilor '90, când republicanismul şi monarhismul erau doar două pancarte cu care poporenii, împărţiţi în "pro" şi "anti", îşi dădeau în cap în piaţa publică?

Oare nu putem să ne raportăm cu totul altfel la simbolurile naţionale, acum, la peste 140 de ani de la acel 10 mai 1866, la aproape 18 ani de la căderea comunismului şi după ce România şi-a atins obiectivele acestei etape istorice - accederea în NATO şi în Uniunea Europeană?

Putem fi acum destul de maturi şi de împăcaţi cu noi înşine? Dacă da, atunci putem foarte bine să privim această zi de 10 mai - ziua venirii principelui Carol, viitorul rege Carol I - ca pe începutul simbolic al racordării României la valorile europene. În Bucureştii prăfuiţi ai anului 1866, tânărul principe Carol îşi întreba uimit aghiotanţii: "Unde este palatul meu?" Şi i se arată o pereche de case ceva mai răsărite. În 1947, tânărul rege Mihai părăsea o Românie ce încă se încăpăţâna să-şi păstreze ţinuta europeană chiar sub cizma sovietică. Era o ţară căreia mulţi i-ar fi văzut un viitor luminos, de n-ar fi fost paranteza comunistă.

Saltul uriaş făcut de România în aceşti 80 de ani - o viaţă de om, doar!- nu înseamnă numai faptele regilor, ci şi dovada că românii pot face progrese uimitoare în scurt timp. Dacă sunt lăsaţi în pace de conducătorii lor, şi dacă li se garantează o guvernare nu perfectă, dar măcar de bună credinţă.

Ziua de 1 Decembrie înseamnă atingerea unui ideal naţional. Iar ziua de 10 mai ne aminteşte de drumul nostru european regăsit. Merită sărbătorite în aceeaşi măsură.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile