Zece substanțe cu potențial cancerigen, descoperite în alimente pe care le consumăm zilnic

0
Publicat:

Mai multe alimente, pe care le consumăm zilnic, conțin cel puțin zece nitrozamine, compuşi care se pot forma în timpul preparării şi procesării acestor produse. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor a avertizat că acestea pot reprezenta mari riscuri pentru sănătate.

Produse din carne procesată contribuie la expunerea la nitrozamine FOTO Arhivă

Riscurile nitrozaminelor pentru sănătate

Studiul, publicat marți de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) a relevat că nitrozaminele prezente în anumite alimente sunt cancerigene (pot provoca apariţia cancerului) şi genotoxice (pot afecta ADN-ul), scrie AFP.

Evaluarea noastră concluzionează că, pentru toate grupele de vârstă ale populaţiei UE, nivelul de expunere la nitrozaminele din alimente constituie o problemă de sănătate, a declarat Dieter Schrenk, preşedintele Grupului ştiinţific pentru contaminanţi din lanţul alimentar, citat de EFSA într-un comunicat.

Raportul a fost realizat având la bază studiile pe animale, iar concluziile sunt mai mult decât îngrijorătoare.

Pe baza studiilor pe animale, am considerat că incidenţa tumorilor hepatice la rozătoare reprezintă cel mai critic efect asupra sănătăţii, a adăugat Schrenk.

Alimentele care conțin nitrozamine

Nitrozamine au fost găsite în diferite tipuri de alimente. Specialiștii ne recomandă să acordăm o atenție deosebită atunci când cumpărăm: produse din carne şi mezeluri, peşte procesat, cacao, bere şi alte băuturi alcoolice.

Cel mai important grup de alimente care contribuie la expunerea la nitrozamine este reprezentat de carne şi produse din carne, arată studiul.

Nitrozaminele pot fi găsite şi în alte alimente precum: legume procesate, cereale, lapte şi produse lactate sau alimente fermentate, marinate sau condimentate.

Autorii studiului admit totuşi că se confruntă în continuare cu lacune în informaţiile disponibile cu privire la prezenţa nitrozaminelor în cazul unor categorii specifice de alimente.

În plus, pentru a asigura un nivel înalt de protecţie a consumatorilor, am dezvoltat cel mai rău scenariu în evaluarea noastră asupra riscurilor. Am presupus că toate nitrozaminele prezente în alimente au acelaşi potenţial cancerigen la om ca cea mai nocivă nitrozamină, deşi acest lucru este puţin probabil, a mai spus Schrenk.

Echilibrarea regimului alimentar prin consumul unei varietăţi mai mari de alimente ar putea ajuta la reducerea aportului de nitrozamine, recomandă EFSA, al cărui studiu va fi prezentat Comisiei Europene care va examina, împreună cu autorităţile naţionale, măsurile necesare pentru gestionarea riscurilor.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului