VIDEO Soluţie contra vânătăilor când facem analize: robotul care ia sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Găseşte vena mai repede decât orice medic şi are o precizie ce nu poate fi egalată de niciun om. Noul robot Veebot reprezintă viitorul în prelevarea de sânge, cred specialiştii.


Veebot este creaţia unei echipe de cercetători din California pentru a preveni erorile care au loc frecvent la prelevarea de sânge, dar şi pentru a reduce costurile aferente acestei proceduri pe termen lung.

Pacientul îşi pune braţul pe un suport, care este trecut apoi printr-o cutie tubulară prevăzută cu un sistem infraroşu. Acesta permite vizualizarea venelor şi selectarea celei mai mari (prin care trece cel mai mult sânge). Acum, conectat direct la un tub şi la o seringă, este ghidat cu precizie către vena selectată prin intermediul unui sistem de ultrasunete. Prelevarea de sânge durează, în total, un minut, potrivit specialiştilor americani.

Reduce erorile din timpul prelevării de sânge

Cei patru creatori ai robotului Veebot au cosiderat necesar un astfel de pas înainte în prelevarea de sânge ţinând cont că în aproximativ 20-25% din cazuri, infirmierele care fac procedura greşesc vena, iar pacientul se alege cu vânătăi sau chiar cu mici răni, iar operaţiunea de prelevare trebuie reluată.

Studiile realizate de specialiştii americani arată că robotul selectează vena bună din prima încercare în 83% din cazuri (are, deci, erori în doar 17% din cazuri), iar creatorii speră să crească această proporţie până la 90%, potrivit „Le Figaro“.

Un alt avantaj al robotului este că va evita erorile de etichetare a eprubetelor de sânge. De fapt, cercetătorii estimează că în SUA au loc în jur de 170.000 de greşeli de etichetare a eşantioanelor şi, din această cauză, au loc şi erori de diagnostic şi administrarea unor medicamente greşite. Toate aceste erori costă Statele Unite ale Americii în jur de 200-400 de milioane de dolari pe an.

Robotul care ne va lua sânge


Peste câţiva ani, în Europa

Deocamdată, prototipul Veebot a primit reacţii contrastante. Unii medici sunt entuziaşti, alţii se tem de o viitoare înlocuire a personalului medical cu roboţi. Totuşi, în forma actuală, Veebot nu poate să analizeze sângele prelevat.

Este dificil de prezis în acest moment când vom găsi roboţi Veebot în spitale, de vreme ce prototipul nu a fost testat încă pe oameni în cadrul unor studii clinice. Această etapă, necesară pentru omologarea în SUA ar putea dura între câteva săptămâni şi câteva luni. Iar pentru a ajunge în Europa, dispozitivul trebuie să treacă printr-o nouă serie de studii şi evaluări la standardele Uniunii Europene. Prin urmare, pot trece câţiva ani buni până ce ne vom face analizele cu ajutorul unor roboţi precum Veebot. 

Citeşte şi:

Cât costă testele pentru depistarea predispoziţiei la cancer de sân şi ce soluţii există în afară de mastectomie

Statisticile arată că numărul femeilor care au apelat la îndepărtarea chirurgicală totală sau parţială a sânilor pentru a preveni cancerul de sân, asemenea Angelinei Jolie, a crescut cu aproximativ 50% din 2000 şi până acum. Dar este aceasta singura soluţie?

De ce diferă rezultatele analizelor de laborator

Diferenţele de aparatură şi de personal, dar şi momentul prelevării probelor pot genera valori sau interpretări eronate. Toate laboratoarele au o marjă de incertitudine. Din păcate, nu putem fi siguri că vom obţine rezultate în conformitate cu realitatea, indiferent unde ne-am face analizele.

Care teste de sănătate pentru acasă nu sunt de încredere

În ultima vreme, în farmacii şi în mediul online se promovează tot felul de teste de monitorizare a stării de sănătate fără a te mai deplasa la medic. Rezultatele multora dintre acestea sunt, însă, ca şi cum ai da cu banul, avertizează specialiştii.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”