Vaccin anti-COVID şi pentru copiii de 5 ani. Cine îl va produce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Compania BioNTech este pe cale să ceară în toată lumea, în următoarele săptămâni, aprobarea pentru folosirea vaccinului său contra Covid-19 la copii de peste 5 ani, au declarat principalii doi directori ai companiei.

”În următoarele câteva săptămâni vom înainta rezultatele testelor pentru 5-11 ani la reglementatori din toată lumea şi vom solicita aprobarea vaccinului în acest segment de vârstă, de asemenea şi aici, în Europa”, a declarat directorul medical Oezlem Tuereci, citat de Hotnews

BioNTech spune că se aşteaptă să depună dosarul de autorizare pentru segmentul 5-11 ani în septembrie. De asemenea, intenţionează să ceară aprobarea pentru intervalul de vârstă 6 luni- 2 ani în cursul acestui an.

Oezlem Tuareci a precizat că sunt făcute ultimele reglaje de producţie pentru versiunea pediatrică, cu o doză mai mică, a vaccinului său Comirnaty.

Primele date ale testelor clinice sunt pregătite acum pentru depunerea la autorităţile de reglementare, ”iar lucrurile arată bine, totul merge conform planului”, a spus şi drectorul executiv Ugur Sahin.

Concurentul Moderna a spus joi că recrutările s-au încheiat la testarea vaccinului său pentru copiii între 6 şi 11 ani şi că analizează cea mai bună dozare pentru alt studiu, ce implică copii de peste 6 luni.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă