Un test urinar ar putea facilita depistarea cancerului de col uterin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Testele urinare care permit depistarea virusului papiloma uman (HPV), vinovat de apariţia celor mai multe cazuri de cancer de col uterin, ar putea să devină o alternativă acceptabilă faţă de frotiurile cervicale tradiţionale, potrivit unui nou studiu.

Până la 80% dintre femeile active din punct de vedere sexual sunt infectate cu HPV într-un anumit moment din vieţile lor, însă doar între 10% şi 20% dintre ele dezvoltă o infecţie persistentă care, în anumite cazuri, poate duce la apariţia cancerului de col uterin.

Pentru a preveni acest cancer, femeile sunt îndemnate să facă frotiuri cervicale la fiecare trei ani, în majoritatea ţărilor occidentale, fie în cadrul programelor de depistare organizate, ca în Marea Britanie, fie în cadrul depistărilor individuale, cum se întâmplă în Franţa.

Dar o mare parte dintre femei evită aceste programe de depistare prin frotiuri cervicale, care pot fi realizate doar de profesionişti din domeniul medical.

Combinând rezultatele a 14 studii ce compară eficienţa testelor urinare existente cu cea a frotiurilor, cercetătorii britanici au găsit rezultate destul de asemănătoare, cu doar un avantaj foarte mic de partea frotiurilor, indică acest studiu, apărut pe site-ul revistei British Medical Journal.

Sensibilitatea acestor teste este descrisă ca fiind una "moderată" pentru detectarea cazurilor pozitive şi "ridicată" pentru reperarea cazurilor negative. Procentul cazurilor pozitive corect identificate era de 73%, în timp ce sensibilitatea era de 98% pentru cazurile negative.

Eficienţa era mai bună atunci când testul era realizat pe eşantioane de urină recoltate la primele ore ale dimineţii.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG