Un nou tratament eficient împotriva COVID-19. Testele au fost o reușită

0
Publicat:

O singură injecţie cu un nou tratament antiviral împotriva COVID-19 a redus cu 50%, în cadrul unor studii clinice, riscurile de spitalizare în caz de infectare cu noul coronavirus, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Tratament inovator împotriva Covid-19

Deşi COVID-19 nu mai ocupă prima pagină a ziarelor din lumea întreagă, dezvoltarea unor noi opţiuni de tratament rămâne crucială, mai ales în faţa noilor variante virale, a declarat Jeffrey Glenn, profesor de imunologie la Universitatea Stanford din Statele Unite şi coautor al acestui studiu, care a fost publicat în revista The New England Journal of Medicine (NEJM).

Aproape 500 de persoane mor în continuare, în fiecare zi, din cauza maladiei COVID-19 în Statele Unite.

Noul tratament utilizează interferoni, proteine cruciale în cadrul reacţiei imunitare. Ele sunt sintetizate de organism în prezenţa unui virus şi se ataşează de receptorii anumitor celule, declanşând atunci "un mecanism de apărare antivirală înnăscut" (diferit de anticorpi), a explicat Jeffrey Glenn.

Există mai multe tipuri de interferoni, inclusiv cei denumiţi Lambda. Particularitatea lor constă în faptul că se ataşează mai ales de celule din plămâni - exact acolo unde se răspândeşte noul coronavirus.

Noul tratament constă într-o injecţie cu o versiune sintetică a interferonilor Lambda, administrată în primele şapte zile după apariţia primelor simptome de COVID-19.

El a fost testat într-un studiu clinic realizat pe mai mult de 1.900 de adulţi infectaţi cu SARS-CoV-2, între iunie 2021 şi februarie 2022, în Brazilia şi Canada. Aproximativ 85% dintre pacienţi erau vaccinaţi.

Dintre cele 931 de persoane care au primit tratamentul, 25 au fost spitalizate, comparativ cu cele 57 de persoane spitalizate din grupul de 1.018 participanţi care au primit un placebo, reprezentând astfel o reducere cu 51% a riscului de internare, potrivit autorilor studiului. Rezultatele sunt şi mai bune atunci când pacienţii nevaccinaţi sunt izolaţi.

"E un rezultat spectaculos", a declarat Jeffrey Glenn, care a înfiinţat Eiger Biopharmaceuticals, compania ce a dezvoltat acest tratament (cercetătorul american deţine în continuare acţiuni în companie).

Noul tratament printr-o singură injecţie oferă un avantaj practic în raport cu antiviralul Paxlovid dezvoltat de Pfizer, care necesită administrarea a zeci de pastile într-un interval de cinci zile, a argumentat imunologul american.

Iar anumite tratamente, precum anticorpii monoclonali şi vaccinurile, şi-au pierdut treptat din eficacitate în faţa noilor variante ale virusului. Întrucât interferonii interacţionează cu celulele, noul tratament nu va fi afectat de evoluţia virusului.

Potrivit Eiger Biopharmaceuticals, care a publicat anterior aceste rezultate într-un comunicat de presă, Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) nu a dat curs deocamdată unei cereri de autorizare în regim de urgenţă.

Însă Jeffrey Glenn se declară optimist: "Am speranţe mari că acest studiu le va încuraja pe agenţiile de reglementare de aici şi din lumea întreagă să găsească o cale pentru a aduce acest tratament la pacienţi cât mai rapid posibil".

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie