Un compus regăsit în vinul roşu şi ciocolata neagră ar putea încetini dezvoltarea bolii Alzheimer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de cercetători din Statele Unite susţine că un antioxidant regăsit în vinul roşu, ciocolata neagră şi struguri ar putea încetini dezvoltarea bolii Alzheimer, atunci când este utilizat în doze concentrate, conform unui studiu publicat în jurnalul medical „Neurology”.

Cercetătorii, provenind din 21 de instituţii medicale diferite de pe teritoriul Statelor Unite, au testat o pilulă experimentală ce conţine o doză a antioxidantului – numit resveratrol – echivalentă cantităţii absorbite din 1,000 de pahare de vin roşu. 

Savanţii au comparat evoluţia reperelor biologice ale bolii într-o serie de pacienţi aflaţi în stadiul iniţial şi stadiul de evoluţie medie a bolii; o parte dintre ei a primit pastila la intervale regulate timp de un an, iar ceilalţi au primit o pastilă placebo. Rezultatele au fost cel puţin interesante: membrii grupului care au primit pastila au prezentat concentraţii mult mai mari ale unei proteine ce ajută la păstrarea funcţiilor cognitive, cele mai afectate de Alzheimer.

Testul a fost însă doar unul preliminar, principalul scop fiind acela de a observa dacă antioxidantul poate fi utilizat în siguranţă în cantităţi mai mari. Din acest punct de vedere, pilula ar putea fi viabilă, deşi cercetătorii s-au arătat îngrijoraţi de faptul că cei cărora le-a fost administrată au slăbit mai mult decât ceilalţi. 

Un test la o scară mai largă ar putea începe anul viitor, de această dată cu scopul de a confirma sau infirma, după caz, efectele benefice pe care antioxidantul l-ar avea asupra bolnavilor de Alzheimer. 

„Rezultatele studiului sunt destul de încurajatoare, astfel încât suntem aproape siguri că ar trebui să efectuăm teste clinice la o scară mult mai largă, acum că am reuşit să dovedim că pilula poate fi utilizată în siguranţă şi are un efect vizibil asupra reperelor biologice ale bolii” a declarat Dr. Scott Turner, profesor de neurologie la Universitatea din Georgetown şi cercetător-şef al studiului.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete