Tumorile se pot vedea la ecografia abdominală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Această investigaţie este nedureroasă şi nu foloseşte radiaţii, de aceea poate fi repetată ori de câte ori este nevoie. Pentru o bună vizualizare a organelor, ecografia abdominală se face pe nemâncate şi cu vezica plină. Medicii recomandă efectuarea anuală a acestei analize.

Ecografia abdominală nu are contraindicaţii, făcând parte din analizele de rutină pentru investigarea stării organelor interne. „Această metodă este utilă pentru examinarea organelor din abdomen (ficat, pancreas, colecist, rinichi, splină) şi pelvis (vezica urinară, uter, ovare, prostată)", explică medicul specialist în medicină generală Camelia Marton, cu specializare în ecografie generală de la clinica Medlife din Bucureşti.

Specialiştii recomandă efectuarea acestei ecografii anual sau chiar de două ori pe an. Astfel, se pot depista în stadiu incipient boli grave, precum cancerul renal. Tratarea în această fază a tumorilor poate creşte rata de vindecare cu până la 70 la sută.

De asemenea, ecografia abdominală este recomandată şi pentru verificarea stării rinichilor după un transplant, pentru ghidarea acului în cadrul unor proceduri medicale (biopsie, amniocenteză) sau în cazul unui traumatism, pentru evaluarea posibilelor complicaţii apărute la organele interne. În unele cazuri, ecografia poate fi suficientă pentru stabilirea diagnosticului, alteori este nevoie de examinări suplimentare.

Detectează şi „ficatul gras"

Steatoza hepatică (sau „ficatul gras"), încărcarea ficatului cu grăsimi acumulate din alimentaţie, este una dintre afecţiunile care pot fi depistate cu ajutorul ecografiei abdominale. La nivelul acestui organ, mai pot fi puse în evidenţă tumorile benigne sau maligne, chisturile, calcificările şi hemangioamele (acumulare de vase de sânge).

Splina mărită, pietrele la rinichi, chisturile renale, colecistita (inflamaţie a veziculei biliare), pancreatita acută sau cronică şi prezenţa de lichid în cavitatea abdominală sunt alte complicaţii vizualizate la acest tip de ecografie. De asemenea, se pot aprecia forma, dimensiunea şi structura majorităţii organelor abdominale sau pelviene.

Depistează anevrismul de aortă

Cu ajutorul examinării ecografice se poate descoperi şi anevrismul de aortă abdominală. Această complicaţie reprezintă dilatarea excesivă a diametrului aortei (de obicei, peste 4 cm), cea mai mare arteră din corp.

Anevrismul de aortă abdominală apare mai frecvent la bărbaţii cu vârste de peste 60 de ani, în special la cei cu hipertensiune arterială, la fumători şi la obezi.

De multe ori, anevrismul de aortă abdominală nu are simptome, dar în unele cazuri apar constipaţia, durerea abdominală sau lombară, date de compresia anevrismului asupra organelor vecine. În urma depistării la ecografia abdominală a anevrismului de aortă, este nevoie de investigaţii suplimentare, precum ecografia Doppler (care aduce informaţii despre fluxul de sânge prin artere şi vene), tomografia computerizată cu substanţă de contrast şi imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM).

Apreciază vârsta sarcinii

Ecografia abdominală este folosită frecvent în obstetrică şi în ginecologie. Pot fi vizualizate uşor uterul şi ovarele, evidenţiindu-se chisturile şi fibroamele. Ecografia abdominală depistează sarcina, inclusiv pe cea multiplă şi estimează vârsta fătului.

În sarcină sunt necesare trei ecografii, în fiecare trimestru de sarcină, în ultimele două, această investigaţie ajutând la aprecierea dimensiunii şi poziţiei fătului şi la detectarea unor malformaţii, precum cele cardiace.

Necesită pregătire prealabilă

Pentru vizualizarea organelor pelviene este necesară respectarea unor măsuri. „Este important ca examinarea să se efectueze cu vezica urinară plină. O altă recomandare ar fi ca persoana respectivă să nu mănânce cu aproximativ şase ore înaintea ecografiei, pentru a nu se produce dilatarea intestinului sau prezenţa de gaze în colon.

În caz de obezitate sau de balonare se administrează cărbune medicinal, iar în caz de constipaţie se vor lua laxative sau se fac clisme evacuatorii", recomandă medicul Camelia Marton. Una dintre limitele ecografiei abdominale este imposibilitatea vizualizării structurilor mai mici de 3 mm. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța