Trucuri care te ajută să ai o vedere mai bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vedere mai bună? De ajutor în aceste caz sunt şi exerciţiile simple pe care le poţi realiza uşor de câteva ori pe zi la tine acasă. Îţi spunem pas cu pas cum să procedezi!

Clipeşte ori de câte ori simţi nevoia

Clipitul poate să păstreze o vedere bună. Acest lucru ajută la lubrifierea şi curăţarea ochiului. Clipim în mod normal, la fiecare 5- 6 secunde, dar atunci când ne concentrăm la un ecran sau pentru a citi un text, ochiul devine fix. Ţine minte că privirea fixă este inamicul ochilor. Fă-ţi un obicei de a clipi în mod regulat când eşti în faţa unui monitor.

 

O bună respiraţie, de ajutor la nivel ocular

Buna oxigenare este benefică pentru întreg organismul, deci şi pentru vedere. Inspiră adânc şi expiră uşor. De ce este benefică respiraţia corectă? Oxigenul ajunge la retină prin reţeaua vasculară retiniană.

Conturează cu privirea obiectele din jur

Un exerciţiu util pe care să îl faci în mod regulat, pentru a permite mişcarea ochiului: imaginează-ţi că ai un creion cu care trebuie să faci contrul unor obiecte. Este un exerciţiu simplu, iar obiectul pe care trebuie să îl încercuieşti cu privirea poate fi aproape sau la distanţă. Este un exerciţiu care ajută la îmbunătăţirea vederii centrale.

Află pe clicksanatate.ro şi alte sfaturi care să te ajute să ai o vedere mai bună

Alimente bune pentru ficat: ce e bine să incluzi în dietă

Aşa alegi corect ochelarii de soare!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană