Tendoanele de canguri ar putea înlocui ligamentele umane rupte. Rezultatele unui studiu australian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii susţin că tendonul de cangur are o compoziţie similară celui uman, este mai lung şi are proprietăţi mecanice mai bune. Plus că este de şase ori mai puternic. Aceste calităţi îl fac eligibil pentru a fi utilizat într-o varietate de proceduri chirurgicale.

Tendoane prelevate de la canguri sunt testate în Australia - la Universitatea din Sydney - spre a fi utilizate în cadrul intervenţiilor chirurgicale de înlocuire a ligamentului genunchiului, gleznei sau umărului. Tratamentul este unul revoluţionar, de care ar putea beneficia în special sportivii predispuşi la astfel de accidentări, scrie agenţia Xinhua, preluată de agerpres.ro.

Tendonul de cangur are o compoziţie similară cu cel uman, însă este mai lung şi are proprietăţi mecanice mai bune, ceea ce îl face să fie un produs natural excelent ce ar putea fi utilizat într-o varietate de proceduri chirurgicale, a declarat chirurgul ortoped Nick Hartnell care conduce una dintre cele trei societăţi partenere care colaborează cu universitatea australiană la acest proiect. Plus că acest tendon este de şase ori mai putenic decât ligamentul încrucişat al omului.

Grefele, provenite de la cangurii sacrificaţi pentru carne

Proiectul presupune o investiţie de 2,4 milioane de dolari australieni  - 1,73 milioane de dolari americani - din partea partenerilor asociaţi. Tendoanele pentru grefele medicale sunt prelevate de la cangurii sacrificaţi pentru industria cărnii şi în cadrul programelor anuale de reducere a efectivelor din sălbăticie.
Un alt element al proiectului include testarea şi producţia şuruburilor biodegradabile printate 3D, realizate din material ceramic, utilizate pentru fixarea tendonului de cangur de oasele umane, a menţionat universitatea.

„Materialele utilizate în reconstrucţia ligamentelor provin de la trei surse: om, porc şi construcţii sintetice, fiecare dintre acestea prezentând dezavantaje“, a explicat doctor Elizabeth Clarke, asociată în cadrul proiectului.

Utilizarea medicală a tendoanelor acestor animale marsupiale ar putea fi soluţia în tratarea sportivilor accidentaţi, cum este cazul fotbalistului australian Alex Johnson, a declarat Hartnell pentru media locală.

Apărătorul, care a suferit duminică o accidentare la unul dintre ligamentele de la genunchi ar avea de câştigat în urma tratamentului cu tendon de cangur, a subliniat cercetătorul.

În următorul pas al proiectului oamenii de ştiinţă se vor asigura că tendoanele de cangur sunt sigure şi eficiente pentru a fi transplantate la oameni, au precizat cercetătorii.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort