STUDIU. Vaccinurile Pfizer şi Moderna, eficiente împotriva variantei indiene a coronavirusului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii nu exclud nici posibilitatea apariţiei în viitor a unor variante virale mai rezistente Foto Radu Petroşel

Vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech ar trebui să rămână eficiente împotriva variantei indiene a noului coronavirus, potrivit unor studii preliminare realizate de cercetători americani şi publicate luni, informează AFP.

"Am ajuns la concluzia că anticorpii produşi de vaccinuri sunt puţin mai slabi împotriva acestor variante, dar nu suficient de slăbiţi pentru a ne face să credem că acest lucru ar putea avea un mare efect asupra protecţiei conferite de vaccinuri", a declarat Nathaniel Landau, autorul principal al studiului, relatează Agerpres.

Cercetătorii de la NYU Grossman School of Medicine şi NYU Langone Center, au prelevat probe sangvine de la persoane care au fost vaccinate cu unul dintre vaccinurile menţionate, principalele două seruri utilizate împotriva maladiei COVID-19 în Statele Unite - aproximativ 150 de milioane de americani au fost inoculate cu vaccinurile Pfizer şi Moderna. 

Eşantioanele au fost apoi expuse la un virus sintetic ce prezintă mutaţiile specifice ale variantelor B.1.617 şi B.1.618, identificate pentru prima dată în India. Amestecul astfel obţinut a fost plasat în contactcu celule de laborator, pentru a se observa modul în care acestea sunt afectate. 

În medie, pentru varianta B.1.617, cercetătorii au observat o reducere de patru ori a cantităţii de anticorpi neutralizanţi - proteine în forma literei Y, generate de sistemul imunitar pentru a bloca pătrunderea celulelor virusului. Pentru varianta B.1.618, cantitatea anticorpilor a scăzut de trei ori. 

"Cu alte cuvinte, anumiţi anticorpi nu mai funcţionează împotriva variantelor, dar corpul uman are în continuare mulţi alţii care funcţionează", a rezumat Nathaniel Landau. "Există destui anticorpi care îşi fac treaba, iar acest fapt ne face să credem că vaccinurile vor rămâne cu o eficienţă înaltă", a adăugat el. "Rezultatele noastre ne dau încredere în faptul că vaccinurile actuale conferă o protecţie împotriva variantelor identificate până acum", a concluzionat coordonatorul studiului. 

Aceste experimente în laborator vor trebui totuşi să fie confirmate şi prin studii realizate în condiţii reale şi validate de alţi oameni de ştiinţă înainte de a fi publicate într-o revistă ştiinţifică. 

Cercetătorii nu exclud nici posibilitatea apariţiei în viitor a unor variante virale mai rezistente. 

Ei au arătat deja că variantele indiene sunt capabile să se ataşeze mai bine de receptorul ACE2 prezent în celulele umane şi de care coronavirusul se foloseşte pentru a forţa pătrunderea sa în interiorul celulelor. Această capacitate ar putea fi asociată cu transmisibilitatea mai mare a variantelor indiene în comparaţie cu tulpina originală a coronavirusului.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele