Stomatolog: „Pot apărea migrene pe care pacienţii nu le pun pe seama unei muşcături incorecte “. Care este vârsta potrivită pentru un aparat dentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dantura urâtă nu este doar o problemă estetică, ci şi funcţională. La ce probleme se poate ajunge din această pricină explică dr. Anca Vereanu, medic primar stomatolog, specialist în chirurgia dento-alveolară şi implantologie orală.

Chiar dacă nu am avut norocul unor dinţi perfect aliniaţi de la natură, îi putem obţine apelând la ajutorul medicul ortodont. Niciodată nu este prea târziu, mai ales că existenţa dinţilor strâmbi nu este doar o problemă de estetică, ci, mai ales, una funcţională. Dr. Anca Vereanu (foto jos), medic primar stomatolog, specialist în chirurgia dento-alveolară şi implantologie orală, detaliază problemele care pot apărea ca urmare a danturii deficitare.

„Dinţii strâmbi dau, în primul rând probleme funcţionale, însă estetica este şi ea importantă. Relaţia dintre arcade este stricată de existenţa dinţilor strâmbi, astfel că muşcătura nu mai este corectă, ceea ce va duce, în timp, la probleme în articulaţia temporo-mandibulară, articulaţia care leagă mandibula de craniu. Astfel, vor apărea zgomote în articulaţie atunci când mâncăm, pocnituri care se aud şi de către cei lângă care stăm. Ceea ce este mai grav este că pot apărea migrene pe care pacienţii nu le pun pe seama unei muşcături incorecte, migrene tratate incorect prin administrarea pe termen lung a unor antalgice sau antiinflamatoare care nu vor rezolva problema.“

Cum ajungem să avem dinţi strâmbi

„Dinţii cresc strâmbi de la faza de erupţie a dinţilor definitivi. Tot mai multi copii au maxilare mici şi dinţi laţi. Dinţii fiind prea laţi nu încap pe un maxilar prea mic, şi de aceea ei se înghesuie unul pe altul ca să erupă. Cel mai bine este ca în acest moment al dentiţiei mixte, când încă nu au căzut toţi dinţii temporari, dar au erupt şi o parte din dinţii definitivi, să ducem copilul la un medic specialist ortodont pentru a evalua corect situaţia şi a indica dacă este cazul un aparat mobil pentru lărgirea maxilarelor, astfel încât să aibă loc dinţii. Vârsta optimă este în jur de 7 ani-8 ani.“
Aparatul mobil este indicat să fie pus atunci cand sunt erupţi cel puţin molarii de 6 ani şi incisivii centrali. „Vârsta nu mai este un criteriu fix pentru că acum există copii cu erupţie precoce care au la vârsta de 5 ani jumătate dinţi permanenţi erupţi şi de asemenea erupţii întârziate, copii de 7 -8 ani care au încă toţi dinţii temporari. Probleme pot apărea la erupţia precoce, deoarece dinţii permanenţi apar prea repede şi maxilarele nu au crescut încă suficient ca să facă loc dinţilor mai mari care vin. Şi aşa apar înghesuirile.“

„Sunt puţine cazurile la care nu este necesară extragerea unor dinţi“

Specialistul mai spune că ne putem îndrepta fără nicio problemă dinţii şi la vârsta adultă. „Singurul dezavantaj este că îndreptarea dinţilor înghesuiţi nu se poate face decât dacă există loc şi acesta trebuie făcut prin extracţia anumitor dinţi. Sunt puţine cazurile la care nu este necesară extragerea unor dinţi laterali pentru a alinia de exemplu frontalii încălecaţi. De aceea, este important ca, atunci când părintele observă la copilul lui că dinţii sunt strâmbi sau încălecaţi să se duca la ortodont şi să încurajeze copilul să poarte aparat mobil, evitându-se astfel extracţiile dentare necesare când se pune aparatul mai târziu.“

Pentru a avea dinţi perfect aliniaţi, purtarea aparatului dentar este necesară, în funcţie de caz. „Aparatele mobile se pot purta 1-3 ani, iar aparatele fixe, de la 6-luni la 2 ani.“

Pentru persoanele care poartă aparat dentar se recomandă evitarea alimentelor crocante care pot dezlipi brackeţii, precum şi a alimentelor lipicioase, greu de curăţat de pe aparat. „Cu aparatele mobile nu este indicat să se mănânce, restricţiile de alimentaţie fiind mai mult pentru purtătorii de aparate fixe.“

Cum găsim ortodontul potrivit

„Ortodonţia este o specialitate care necesită multă experienţă şi recomandarea ar fi să căutaţi un ortodont cu cazuistică complexă, cu experienţă şi care să vă stea la dispoziţie când apar probleme. De asemenea, este important să alegeţi un medic care să fie constant în acelaşi loc de muncă, clinică/cabinet, deoarece tratamentele se întind pe mai mulţi ani şi medicilor ortodonţi nu le place să preia cazuri începute de alţi colegi. Este un parteneriat pe ani de zile care necesită seriozitate atât din partea medicului, dar şi din partea pacientului.“

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews