Schimbările bruşte de temperatură au efecte nefaste asupra sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O diferenţă de cel puţin 4 grade într-un interval scurt de timp afectează organismul care are nevoie, în general, de 14 zile pentru a se adapta la schimbările de temperatură. Copiii, bătrânii şi persoanele bolnave sunt cei mai expuşi consecinţelor capriciilor vremii

În ultimii ani, cele patru anotimpuri cu care eram obişnuiţi s-au transformat în două, trecerea de la sezonul rece la cel cald şi invers, fiind, de cele mai multe ori, abrubtă. 

Însă variaţii mari de temperatură se înregistrează şi pe parcursul acestora. Dovadă sunt zilele călduroase de vară din ultima perioadă care au alternat brusc cu zile friguroase şi ploioase. 

În contextul lor, oamenii se simt mai iritaţi, obosiţi, ba chiar se îmbolnăvesc mai repede şi mai grav, toate acestea întâmplându-se, deoarece, potrivit  medicul Florin Bălănică, specialist în medicina personalizată, se produce o slăbire a sistemului imunitar.

Dacă anotimpurile de tranzit aveau rolul de a obişnui organismul cu extremele meteo, în lipsa tot mai evidentă a acestora, organismul este nevoit să se adapteze singur la schimbările bruşte. Acest lucru îi dă peste cap ritmul firesc şi îi scade imunitatea”, a arătat medicul.

Printre efectele apărute ca urmare a modificărilor meteorologice, doctorul Bălănică aminteşte:

Problemele respiratorii. Schimbările imprevizibile de temperatură pot cauza apariţia astmului, a afecţiunilor pulmonare sau a celor de natură respiratorie.

Accentuarea afecţiunilor reumatice. Umezeala şi temperaturile scăzute determină dureri reumatice şi de articulaţii. Aceleaşi cauze pot sta la baza apariţiei şi persistenţei virozelor.

Problemele cardiovasculare. Oscilaţiile mari de temperatură pot aduce neplăceri serioase celor care suferă de astfel de afecţiuni. În cele mai severe cazuri, persoanele hipertensive sunt expuse apariţiei unui atac de cord. Fumătorii trebuie să acorde acestui risc o atenţie sporită, ei fiind cei mai expuşi.

Insomniile şi problemele de concentrare. Forţat să accepte condiţii cu care nu este obişnuit pentru anumite perioade ale anului, organismul trece printr-o adevărată provocare în a-şi păstra ritmul de odihnă sau capacitatea de a se concentra. În plus, persoanele meteosensibile pot avea ameţeli, dureri de cap, se pot simţi slăbite, obosite sau irascibile.

Depresia şi anxietatea. Vremea instabilă poate destabiliza echilibrul psihic al persoanelor metosensibile care, în încercarea de a face faţă noilor condiţii, se pot confrunta cu o stări de indispoziţie sau chiar de depresie.

Apariţia alergiilor. Persoanele care suferă de alergii severe sunt predispuse la meteosensibilitate.

În aceste condiţii, medicul recomandă reducerea timpului petrecut în spaţii, astfel încât organismul să fie expus temperaturilor de afară şi să-şi „antreneze” capacitatea de a se adapta mai uşor la acestea. De asemenea, el ne sfătuieşte să consumăm fructe şi legume de sezon, să ne hidratăm constant şi să apelăm la suplimentele nutritive.

Mai multe pentru tine:
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie