Rompetrol a inaugurat primele două benzinării pe A2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rompetrol a inaugurat primele două benzinării pe A2

Grupul Rompetol controlat de  kazahii de la KazMunaiGaz a lansat marţi primele două benzinării pe Autostrada Soarelui,. în urma unei investiţii de şapte milioane de euro.

Cele două staţii deschise marţi au fost inaugurate sub brandul Litro şi sunt situate în zona km 139, iar una dintre unităti are şi o spălătorie auto. Alte două unităţi vor fi finalizate pe aceeaşi autostradă până în octombrie. Până la finele anului, compania şi-a propus extinderea reţelei de distribuţie a carburanţilor cu 40 de staţii Rompetrol Expres şi 25 de baze interne.

La finele lunii iunie, reţeaua totaliza 685 de staţii şi şase depozite, la care se adaugă 250 de staţii de distribuţie GPL auto şi peste 6.000 de puncte de vânzare a buteliilor.

Grupul deţinut de KazMunaiGaz din Kazahstan a anunţat, în luna iulie, că benzinăriile pe care le va deschide Rompetrol vor funcţiona sub brandul Litro, iar cele actuale îşi vor păstra denumirea.