România, parte a unui proiect european pentru decizii mai transparente privind medicamentele

0
Publicat:

Ministerul Sănătății din România este beneficiar al unui grant european care va fi derulat în cadrul proiectului CAPRICORD, începând din luna ianuarie, pe o perioadă de trei ani. Inițiativa reunește autoritățile responsabile de stabilirea prețurilor și de rambursarea medicamentelor din 12 state europene și are ca obiectiv îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor în domeniul politicilor farmaceutice.

FOTO: Facebook

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, proiectul urmărește creșterea transparenței și fundamentarea mai solidă a deciziilor publice care au un impact direct asupra pacienților și sistemelor de sănătate.

„Deciziile legate de medicamente nu sunt niciodată abstracte. Ele se reflectă direct în viața pacienților, în așteptările familiilor și în responsabilitatea medicilor care, zi de zi, trebuie să ia decizii dificile în condiții reale de practică medicală. Prin CAPRICORD, autoritățile responsabile de stabilirea prețurilor și rambursarea medicamentelor din 12 state europene lucrează împreună pentru a îmbunătăți modul în care sunt luate aceste decizii”, a transmis ministrul Sănătății, într-o postare pe Facebook.

Alexandru Rogobete a subliniat că proiectul reprezintă un demers de cooperare europeană, menit să aducă mai multă claritate și coerență în procesul decizional, în beneficiul pacienților.

„Este un demers de cooperare europeană, de creștere a transparenței și de fundamentare mai solidă a procesului decizional public. Pentru pacient, acest proiect înseamnă reguli mai clare, decizii mai ușor de înțeles și soluții mai bine adaptate realităților medicale. Înseamnă că vocea pacientului și experiența profesioniștilor din sănătate să conteze mai mult atunci când se decide dacă un medicament este rambursat, în ce condiții și pentru cine”, a mai precizat ministrul.

În același timp, cooperarea la nivel european oferă autorităților naționale instrumente comune pentru gestionarea mai eficientă a incertitudinilor, în special în cazul terapiilor inovatoare și al medicamentelor orfane, unde datele disponibile sunt limitate, iar presiunea asupra bugetelor publice este ridicată.

Ministrul Sănătății a mai arătat că un sistem de sănătate eficient trebuie să fie unul deschis, care explică deciziile luate și rămâne conectat la nevoile reale ale pacienților.

„Pentru mine, un sistem de sănătate bun este unul care explică, care ia decizii asumate și care rămâne conectat la nevoile reale ale oamenilor. În acest cadru se înscrie și CAPRICORD”, a mai declarat Alexandru Rogobete.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”