Riscul de tromboză la femeile fumătoare care iau anticoncepționale. Ce efect are „vapatul”

0
Publicat:

Femeile care iau pastile contraceptive au un risc mai mare de a face tromboză. De asemenea, fumatul este un factor de risc în acest caz. Cele două elemente cresc, astfel, riscul de tromboze. Când vine vorba despre vapat, deși crește riscul altor afecțiuni, nu îl crește și pe cel de tromboză.

Si sedentarisul crește riscul de tromboză FOTO freepik.com

Anticoncepționalele și fumatul cresc riscul de a face tromboză. Ambele, atât medicamentele contraceptive pentru femei, cât și fumatul, sunt cunoscuți factori agravanți ai amintite afecțiuni.

„Vapatul” în schimb, deși este incriminat pentru că ar crește inflamația căilor respiratorii, dar și riscul unor forme de cancer, aparent, în cazul persoanelor care utilizează pastilele contraceptive, se pare că nu mărește riscul de a face tromboză la fel de mult ca țigările convenționale.

Medicul Mihail Pautov a explicat pe rețelele de socializare, răspunzând la întrebarea unei femei care vapează, daca are un risc de tromboză mai mare. „Dacă asociezi două cauze principale de tromboză, normal că riscul tău de a face tromboză este mai mare. În schimb, în vapat nu s-a demonstrat vreun risc de a face tromboză”, explică medicul.

Cu toate acestea, vapatul este considerat responsabil de apariția altor afecțiuni, suficient de grave. „Vapatul îți inflamează căile respiratorii superioare și inferioare, îți crește riscul de a face diverse cancere, dar mult mai puțin decât țigările”, mai arată medicul.

Vapatul, „cuțit cu două tăișuri”

De altfel, vapatul este ca un cuțit cu două tăișuri. Pe de o parte, pe fumătorii înrăiți îi poate ajuta să renunțe la fumat, în schimb, pe nefumători, dacă încep să vapeze, îi poate determina să ajungă să fumeze cu adevărat.

În Marea Britanie, medicul îți poate recomanda - conform protocolului lor - în încercarea de a te lăsa de fumat, vapatul. Pentru că, potrivit științei, este mai puțin periculos.  Alții însă spun că nu e bine să vapezi tocmai pentru că anumite cercetări științifice spun că oamenii care se apucă de vapat se duc și înspre fumat, deci poate fi o poartă de acces pentru non-fumători să acceseze țigări”, mai explică medicul.

Vapatul sau țigara electronică este un dispozitiv care încălzește un lichid pentru a crea un vapor care este inhalat.

Fumatul unei țigări electronice părea să fie la început cea mai bună variantă pentru fumători. Atât vaparea, cât și fumatul pot furniza nicotina. Deși se credea că nu este la fel de dăunător să fumezi țigară electronică, nici vapatul nu este inofensiv. În scurt timp au apărut unele afecțiuni grave, care au atins în special tineri și e crede că de vină a fost o substanță pe care au folosit-o în dispozitiv.

Concluzia este că, cel puțin în ceea ce privește riscul de tromboză, fumatul este mult mai dăunător și poate crește considerabil riscul de tromboză.

Ce cauzează trombozele

Tromboza, care reprezintă formarea cheagurilor de sânge în vasele sanguine, poate avea loc nivelul venelor profunde ale membrelor inferioare, vaselor mezenterice sau cerebrale, dar și la nivel arterial (tromboză de artera pulmonară in situ).

Principalele cauze care duc la această afecțiune pot fi multiple, de la factori comportamentali, precum sedentarismul ori fumatul, la factori precum obezitatea sau unele tumori, boli autoimune sau infecții sistemice, boala varicoasă ori hipertensiunea arterială. De asemenea, predispoziția genetică poate contribui considerabil la apariția trombozelor.

Desigur, administrarea unor medicamente precum pastilele contraceptive poate crește riscul, este de părere medicul citat.  

În general sunt observate patru semne ale trombozei: edem, durere de molet – adică crampe musculare dureroase la nivelul gambei, roșeață și căldură la nivelul acolo unde este vasul lezat, iar acestea pot fi însoțite uneori de sindrom febril.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa