Regimul alimentar în caz de gastrită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sunt recomandate derivatele din lapte dulce, iaurt, chefir şi brânză de vaci

Stresul de zi cu zi, consumul excesiv de preparate de tip fast-food,de ţigări şi de alcool, dar şi un orar neregulat al meselor sunt factori care inflamează mucoasa stomacului, determinând tulburări de digestie, de la balonări şi greaţă până la vomă.

Dacă ai gastrită, poţi avea simptome precum arsuri sau dureri de stomac, dureri de cap, slăbiciune sau lipsa poftei de mâncare. Durerile sunt accentuate de mesele copioase sau de alimentele excitante, prea reci sau prea fierbinţi, şi de mâncărurile grase. Este bine să ştii că sunt şi cazuri când boala nu prezintă niciun simptom.

Ce alimente poţi să consumi

Gastrita se tratează corect cu alimente care se digeră uşor. În cadrul dietei trebuie să eviţi alimente care produc tulburări digestive. Ai voie să consumi carne fiartă de pasăre (pui sau curcan), de vită şi rasol de peşte. Sunt indicate şi făinoasele albe şi mămăliga preparată din mălai grişat, pe care trebuie s-o fierbi foarte bine. Alimente permise sunt şi supele de zarzavat strecurate şi piureurile sau sufleurile de legume, preparate din dovlecei, morcovi, lobodă, spanac, urzici sau cartofi.

De asemenea, ai voie să mănânci şi două-trei ouă moi pe săptămână. La desert sunt permise budincile sau prăjiturile cu brânză de vaci şi compoturile preparate din fructe dulci. De asemenea, fructele bine coapte, fără coajă şi fără sâmburi, şi biscuiţii cu fructe au efect calmant pentru mucoasa stomacului. Pentru îndulcirea cafelei sau ceaiului şi pentru prepararea deserturilor, nutriţioniştii recomandă mierea de albine în loc de zahăr.

Ce băuturi ai voie

Dacă ai gastrită, exclude sau măcar limitează consumul de alcool şi de cafea. Bea doar apă plată sau apă minerală alcalină, sucuri naturale de fructe proaspete şi ceaiuri.

Ceaiurile de plante calmează stomacul

Prepară un decoct din seminţe de schinduf (două linguriţe la o cană de apă) şi un vârf de cuţit de praf de scorţişoară. Acest ceai este calmant şi reconfortant. Foarte bun este şi decoctul de rădăcină de lemn-dulce (fierbe două linguriţe de plantă într-o cană de apă, timp de trei minute). Comprimatele pe bază de nalbă mare,(de la PLAFAR, câte două pe zi) au efect calmant şi emolient.

Alternative: Uleiul vegetal presat la rece şi untul proaspăt sunt permise în caz de gastrită.

Porţii mici şi dese

Pentru a evita balonările, bolnavii cu gastrită trebuie să consume alimente uşoare, iar mesele frecvente (cinci-şase pe zi) să nu fie abundente. De asemenea, este bine ca mesele să fie luate la aceleaşi ore, în fiecare zi. Bolnavul trebuie să mănânce relaxat, deoarece stresul accentuează simptomele gastritei.

Fără condimente şi grăsimi în dietă

Dacă ai gastrită, trebuie să elimini pâinea caldă sau proaspătă din dietă, dar şi carnea grasă, afumată sau conservată. Nu trebuie să te laşi tentat de preparatele din carne de vânat, de mezeluri, de carnea condimentată cu piper, ardei iute sau cu usturoi. Pe lista alimentelor nepermise se aliniază legumele tari, bogate în celuloză (ceapa, usturoiul, ţelina, ridichile, fasolea, mazărea şi conopida).

Evită medicamentele antiinflamatoare sau, la recomandarea medicului, ia-le doar după ce ai mâncat.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

Gastrita este o formă de îmbolnăvire a stomacului. Ea este de două feluri: gastrita hiperacidă şi gastrita hipoacidă. Gastrita hiperacidă este frecventă. În urma ultimelor studii şi observaţii, s-a ajuns la concluzia că perioadele de stres prelungit stau la baza bolilor gastrice. De asemenea, mesele neregulate, erorile dietetice (excese alimentare), precum şi o masticaţie defectuoasă pot duce la apariţia gastritei hiperacide.

Netratarea gastritei hiperacide poate să ducă la boala ulceroasă. De aceea, bolnavul de gastrită trebuie să elimine fumatul, băuturile acidulate şi alcoolice, condimentele în exces, cafeaua băută pe stomacul gol, prăjelile, şi grăsimile animale. Se evită şi excesul de proteine animale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate