Radioterapia nu îmbunătățește șansele de supraviețuire în cazul cancerului la sân, după 30 de ani de la tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai îndelungate studii efectuate pe pacienții cu cancer la sân arată că radioterapia nu îmbunătățește șansele de supraviețuire pentru paciente după 30 de ani de la trataemnt, potrivit independent.co.uk.

Cercetătorii au descoperit că radioterapia împreună cu chimioterapia sau cu medicamentul hormonal tamoxifen după intervenția chirurgicală poate reduce riscul revenirii bolii în următorii 10 ani.

„Am descoperit că nu există nicio îmbunătățire pe termen lung a supraviețuirii generale pentru acele femei care au urmat radioterapie. Acest lucru se poate datora faptului că, deși radioterapia poate ajuta la prevenirea unor decese prin cancer de sân, poate provoca și alte câteva decese”, au declarat cercetătorii în cadrul Conferinței europene privind cancerul la sân din Spania.

Unii academicieni susțin că femeile incluse în studiu au beneficiat inițial de un tratament, cu trei decenii în urmă, iar din acel moment au fost dezvoltate mai multe tehnici de tratament cu radioterapie.

Cercetarea condusă de Ian Kunkler, profesor onorific de oncologie clinică la Universitatea din Edinburgh, arată că prezentul studiu este unul dintre cele mai lungi studii de urmărire asupra pacienților care au trecut printr-o intervenție chirurgicală în urma cancerului la sân.

În cadrul studiului au fost urmărite 585 de paciente pe o perioadă de 30 de ani. Toate pacientele aveau sub 70 de ani în momentul începerii studiului și au fost diagnosticate cu cancer mamar încă de la un stadiu timpuriu.

În urma operației acestora li s-au administrat ședințe de chimioterapie sau medicamentul tamoxifen. Jumătate dintre paciente au avut și ședințe de radioterapie.

Potrivit studiului, la un deceniu după tratamentul inițial, riscul de recidivă a cancerului la sân a fost redus cu peste 60% în rândul grupului care a primit radioterapie, comparativ cu grupul care nu a primit acest tip de tratament. Însă, după alți 10 ani riscul de recidivă a fost similar pentru ambele grupuri.

La 30 de ani de la tratament, 24% dintre femeile care au  făcut radioterapie erau încă în viață, comparativ cu 27,5% dintre cele care nu au făcut radioterapie.

„Urmărirea pe termen lung este esențială în studiile privind cancerul de sân, astfel încât să putem înțelege imaginea completă. Aceste date provoacă ideea că radioterapia îmbunătățește supraviețuirea pe termen lung prin prevenirea recidivelor cancerului la același sân”, a explicat profesorul Kunkler.

Profesorul a explicat că „am descoperit că nu există nicio îmbunătățire pe termen lung a supraviețuirii generale pentru acele femei care au radioterapie. Acest lucru se poate datora faptului că, deși radioterapia poate ajuta la prevenirea unor decese cauzate de cancerul de sân, poate provoca și alte câteva decese, în special la mult timp după radioterapie, din alte cauze, cum ar fi bolile inimii și ale vaselor de sânge”.

Kunkler susține că decizia privind ședințele de radioterapie ar trebuie luate de către pacienți și medici acestora, însă doar după „o discuție atentă, ținând cont de caracteristicile individuale ale cancerului lor de sân și de riscurile probabile de recidivă pe termen lung, atât în ​​interiorul cât și în afara sânului. și de toxicitate legată de tratament”.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani