Prof.dr. Diana Loreta Păun: „Centrele de colectare şi procesare a plasmei sunt soluţia pe termen lung“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imunoglobulinele, un tip de medicamente esenţiale pentru pacienţii diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare, se obţin din plasmă umană. În România, nu există până în acest moment niciun centru de colectare sau de procesare acreditat la nivel european.

„Imunoglobulinele, aşa cum ştiţi cu toţii, sunt esenţiale pentru pacienţii diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare şi nu numai. Ne amintim cu toţii de criza imunoglobulinei pentru care s-au găsit soluţii pe termen scurt. Din nefericire, sistemul de sănătate românesc este dominat adesea de crize, iar soluţiile cu impact pe termen scurt nu fac decât să tergiverseze problemele. Centrele de colectare şi procesare a plasmei umane reprezintă soluţia pe termen lung", a spus prof.dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, la o dezbatare pe teme de sănătate.
Consumul de imunoglobulină a crescut cu aproximativ 8-10% an pe an în ultimii cinci ani. „Am datele până în 2017. Creşterea consumului de datorează atât creşterii numărului de persoane cu imunodeficienţe primare diagnosticate, precum şi datorită creşterii speranţei de viaţă, datorită tratamentului corect, descoperirii unor noi indicaţii pentru imunoglobulină. Se foloseşte în tot mai multe afecţiuni.  Avem nevoie de o rezolvare rapidă să găsim soluţii cât mai rapid pentru a se colecta plasmă", a declarat preşedinte Asociaţiei Române a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare, Otilia Stângă, citată de agerpres.ro.
Peste 70% din cantitatea de plasmă produsă la nivel mondial provine din Statele Unite. În România nu există în acest moment niciun centru de colectare şi nici de procesare de plasmă umană, astfel că necesarul trebuie să fie importat. Cum piaţa externă se confruntă la rândul ei cu un deficit iar preţul oferit de România pentru medicamente este cel mai mic, pacienţii se confruntă des cu lipsa tratamentelor.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie