Premieră medicală în România: tratamentul hibrid al anevrismelor de aortă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima dată în România, un anevrism voluminos de aortă a fost tratat printr-o metodă inovativă, atât chirurgical, cât şi intervenţional, salvând viaţa unui bărbat de 82 de ani. În cazul lui, o intervenţie chirurgicală clasică i-ar fi putuf fi fatală.

O intervenţia cardiacă unică, atât chirurgicală, cât şi intervenţională a fost soluţia găsită de medici pentru a trata un anevrism voluminos fisurat al unui pacient în vârstă de 82 de ani, în cazul căruia riscul unei operaţii chirurgicale clasice ar fi fost prea mare.
Intervenţia a fost efectuată de chirurgul Teodor Cebotaru şi medicul Şerban Bălănescu, specialist în cardiologie intrvenţională din cadrul Spitalului Monza din Bucureşti.

Echipa cardiologică, anestezică şi cardio-chirurgicală a decis să recurgă la acest tratament hibrid, deoarece oprirea circulatorie completă necesară în timpul unei operaţii clasie i-ar fi putut fi fatală pacientului.

Practic, medicii au a realizat deconectarea vaselor arcului aortic pentru ambele braţe şi pentru creier, prin ligaturarea şi transferarea acestora într-un bypass unic, implantat într-un segment de aortă sănătos.

Intervenţia efectuată pe cord bătând, sub anestezie generală, dar fără oprire cardio-circulatorie, s-a efectuat prin toracotomie minimă (incizie în torace de max. 10 cm). Astfel, trauma a fost redusă la minimum, iar recuperarea post-operatorie a fost rapidă. Dacă alegeam varianta în care opream inima, din cauza vârstei înaintate a pacientului, la finalizarea intervenţiei exista riscul major ca inima să nu mai pornească“, a explicat dr. Theodor Cebotaru, şef de secţie Chirurgie Cardiovasculară la Cardiac Center din cadrul Spitalului Monza.

Imediat după această intervenţie de debranşare a ramurilor arcului aortic pentru braţe şi creier, pacientul a fost transferat în sala de intervenţii endovasculare, unde echipa de cardiologie intervenţională a introdus, pe calea vaselor de la rădăcina coapsei (artera femurală), la nivelul ane-vrismului aortic, o proteză auto-expandabilă. 

Anevrismul fisurat al arcului aortic a fost eliminat complet din circuitul sanguin, eliminându-se riscul ca ruptura acestuia să se completeze printr-o hemoragie internă intratoracică gravă. Procedura a fost realizată sub control radiologic, iar poziţionarea precisă a protezei a respectat bypass-ul pentru vasele supra-aortice abia implantate”, a spus conf. dr. Şerban Bălănescu, şef de secţie Cardiologie Intervenţională la Cardiac Center din cadrul Spitalului Monza.

Evoluţia post-operatorie a pacientului a fost optimă cu trezirea rapidă după anestezia generală cu funcţii vitale optime (neurologică, renală, respiratorie şi cardiacă).

Ce sunt anevrismele de aortă şi cum se tratează

Anevrismele de aortă reprezintă dilataţii localizate sau difuze pe traiectul vasului de sânge principal al organismului, care conduce sângele oxigenat de la inimă către creier, membre şi toate organele interne.

Aceste dilataţii, numite anevrisme, când un anumit segment al aortei se dilată cu peste 50% peste diametrul normal al vasului (de maximum 30 mm) pot interesa fie aorta toracică, fie pe cea abdominală, iar în unele cazuri vasul poate fi sever dilatat pe toată lungimea.

Cauzele sunt fie genetice, fie legate de hipertensiunea arterială sau de hipercolesterolemie. Boala este lent progresivă şi, cel mai frecvent, nu produce nici un simptom, descoperindu-se fie cu ocazia unui examen radiologic sau ecografic, fie în cazuri deosebit de grave, în timpul unei complicaţii acute. Cea mai gravă complicaţie a anevrismelor aortei o reprezintă rupturile bruşte, cu hemoragii cataclismice, al căror risc creşte odată cu creşterea diametrului vasului. Astfel, se apreciază că dia-metrele anevrismelor peste care există risc de ruptură sunt de 55 mm pentru aorta abdominală şi de 65 mm pentru aorta toracică.

Tratamentul clasic al anevrismelor aortice mari este cel chirurgical prin înlocuirea segmentului de vas bolnav cu un tub protetic implantat de chirurg, ceea ce impune adesea oprirea completă a circulaţiei.

Tratamentul alternativ, mult mai puţin traumatic şi mai bine tolerat mai ales de către pacienţii în vârstă cu boli multiple asociate, îl reprezintă implantarea pe calea vaselor de sânge de la rădăcina coapselor a unor proteze tubulare cilindrice care se pot auto-expanda în interiorul aortei dintr-un segment sănătos în alt segment sănătos al vasului, scoţând din circuitul sanguin dilataţia anevrismală.

O mare problemă o reprezintă însă păstrarea irigării cu sânge a ramurilor principale ale aortei, care pot avea uneori originea în segmentele dilatate ale vasului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul