Premieră în medicină: primul bebeluş născut în urma unui transplant de ţesut ovarian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din ţesutul ovarian extirpat într-un vas petri, înainte de a fi congelat.

O belgiancă de origine congoleză a devenit prima femeie din lume care a născut un copil sănătos după ce medicii au ajutat-o să redevină fertilă, transplantându-i un fragment de ţesut ovarian care îi fusese extirpat şi apoi congelat în copilărie.

Pacienta, care a fost diagnosticată cu anemie falciformă la vârsta de cinci ani şi s-a mutat cu familia sa în Belgia, la vârsta de 11 ani, a avut nevoie de transplant de măduvă osoasă pentru a se trata de această boală - o procedură care necesită mai întâi efectuarea unor şedinţe de chimioterapie.

Gândindu-se la şansele fetiţei de a-şi întemeia o familie în viitor, medicii belgieni au decis, înainte de a începe tratamentul, să extirpe ovarul drept atunci când pacienta avea vârsta de 13 ani şi 11 luni şi să congeleze fragmente de ţesut ovarian, scrie Mediafax.

Într-un studiu publicat în revista Human Reproduction, medicii belgieni spun că reuşita lor deschide calea către un viitor în care copiii diagnosticaţi cu boli grave, precum cancerul, ar putea fi capabili să aibă urmaşi biologici mulţi ani după ce se vor fi vindecat.

"Este o realizare importantă în acest domeniu, întrucât copiii sunt pacienţii care au cele mai mari şanse să beneficieze (de acest tratament) în viitor", a declarat Isabelle Demeestere, medic ginecolog la spitalul Erasme din Belgia.

"Atunci când ei sunt diagnosticaţi cu boli care necesită un tratament ce distruge funcţiile ovarelor, congelarea ţesuturilor ovariene este singura opţiune pentru păstrarea fertilităţii", a adăugat ea.

Deşi medicii au mai raportat în trecut sarcini viabile obţinute după transplanturi ovariene care au folosit ţesuturi extirpate de la paciente adulte, niciuna dintre acele intervenţii nu a fost realizată prin folosirea de ţesut ovarian prelevat de la fete aflate înainte de pubertate.

Pacienta din Belgia, care a preferat să rămână anonimă, nu a avut ciclu după extirparea ovarului drept şi congelarea ţesutului ovarian, deşi medicii spun că au existat anumite semne care arătau că pacienta a intrat în etapa de pubertate, prin dezvoltarea sânilor în jurul vârstei de 11 ani.

După ce a suportat şedinţe de chimioterapie, un transplant de măduvă osoasă şi un tratament de peste un an cu medicamente imunosupresoare, din cauza unor complicaţii medicale apărute după transplant, ovarul rămas, cel stâng, a încetat să funcţioneze, la vârsta de 15 ani.

Însă, 12 ani mai târziu, după ce medicii i-au transplantat cu succes acel ţesut ovarian, pacienta a rămas însărcinată, la vârsta de 27 de ani, şi a născut un băieţel sănătos, în noiembrie 2014.

Medicii consideră că, deşi tratamentul a avut succes, el trebuie testat în viitor pe mai multe paciente tinere, aflate în etapa de pre-pubertate.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă