Plămâni crescuţi în laborator au fost transplantaţi cu succes la şcoareci. Oamenii de ştiinţă speră să găsească noi tratamente în bolile respiratorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de cercetători de la Universitatea americană Michigan au reuşit să transplanteze plămâni obţinuţi în laborator la şoareci imunodeprimaţi. Oamenii de ştiinţă speră ca în acest fel să înţeleagă mai bine bolile de plămâni şi să obţină noi tratamente pentru acestea.

Potrivit Science Daily, plămânii au fost obţinuţi plecând de la celule stem – celule principale ale corpului uman.  

Autoarea principală a studiului, Briana Dye, de la Departmentul de Biologie Celulară şi Biologie Evolutivă din cadrul Universităţii Michigan, a declarat că: '„În doar opt săptămâni, ţesutul transplantat avea structuri de căi aeriene sub formă de tub similare cu cele adulte'“.

Jason Spence, profesor asociat în cadrul aceluiaşi departament, dar şi la Departamentul de Medicină Internă, a subliniat că „'în multe privinţe, diferenţa dintre mini-plămânii transplantaţi şi ţesuturile umane adulte erau imperceptibile'“, citează agerpres.ro.

Se speră ca aceste cercetări să fie un instrument de studiere a bolilor de plămâni deoarece organele dezvoltate în laborator oferă un model uman pentru testarea unor noi medicamente, pentru înţelegerea funcţionării genelor, pentru a genera ţesut transplantabil şi pentru studierea afecţiunilor umane complexe precum astmul.

Bolile respiratorii sunt răspunzătoare de unul din cinci decese la nivel mondial, iar rata de supravieţuire la cancerul de plămâni rămâne scăzută în pofida avansului înregistrat în ultimii zeci de ani în privinţa posibilităţilor de tratament.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”