Pastilele pot să schimbe culoarea părului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar şi banalul ibuprofen poate afecta sănătatea părului

Podoaba capilară poate avea de suferit de pe urma tratamentelor pe care le luăm. Unele medicamente duc la căderea părului, iar altele pot să-i schimbe culoarea  sau chiar să-l încreţească.

Anticoncepţionalele şi medicamentele prescrise pentru hipertensiune arterială, pentru acnee, depresie şi chiar banalele analgezice care se iau fără prescripţie medicală pot avea ca efect secundar căderea părului şi modificarea culorii lui, au observat oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Melbourne, Australia. Unele dintre ele pot să subţieze firele de păr sau să le încreţească. Din fericire, aceste efecte dispar odată cu oprirea tratamentului, spun specialiştii.

„Cauzele căderii părului sunt adeseori necunoscute, dar trebuie luate în calcul şi medicamentele pe care persoana în cauză şi le administrează", a declarat pentru Daily Mail profesorul de dermatologie Sam Shuster, de la Universitatea Newcastle din Marea Britanie.

Iată ce pastile afectează sănătatea podoabei capilare:

Anticoncepţionalele. Administrarea îndelungată poate avea ca efect secundar căderea părului. Mai ales cele cu progesteron creează neplăceri.

Medicamentele antiepileptice. Unele dintre ele, cum este valproatul de sodiu, duc la căderea părului.

Antidepresivele. Duc la căderea podoabei capilare. Acest efect secundar este vizibil mai ales după un an de tratament.

Tratamentele pentru psoriazis. Acestea încetinesc multiplicarea celulelor pielii, dar pot să şi schimbe culoarea părului sau să-l încreţească.

Antihipertensivele. Betablocantele subţiază în unele cazuri firele de păr. Două dintre ele, metoprololul şi propranololul, duc şi la căderea podoabei capilare.

Ibuprofen. Câteva studii au asociat aceste pastile cu căderea părului. Totuşi, acest efect secundar a fost observat la numai o persoană din 100, arată aceste studii.

Tratamentele antiacnee. Retinoizii, derivaţi ai vitaminei A folosiţi în dermatologie pentru tratarea acneei, pot să ducă la căderea părului, potrivit specialiştilor de la Universitatea din Melbourne.