Pastilele antimahmureală au eficienţă limitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cazul unui consum abuziv de alcool, pastila antimahmureală este ineficientă

La ora actuală, în România există trei suplimente alimentare care cresc capacitatea organismului de a metaboliza alcoolul. Potrivit producătorilor, ele atenuează şi efectele toxice pe care acesta le are asupra ficatului.

Două din cele trei suplimente alimentare antimahmureală disponibile pe piaţă trebuie administrate înainte sau în timp ce se consumă alcool, aşa încât petrecăreţii ar trebui să fie prevăzători. Unul dintre tratamente, lansat în România în anul 2008, are în compoziţie vitamina C, vitamine din grupul B (B2 şi B6), acid glutamic, L-cisteină (doi aminoacizi), acid succinic, acid fumaric (acizi care iau parte la metabolizarea alcoolului) şi acid alfa-lipoic (care neutralizează radicalii liberi).

Potrivit producătorilor, acest supliment alimentar permite metabolizarea rapidă a alcoolului, îi combate efectele nocive şi ajută la oxigenarea celulelor. Ca urmare, menţine ridicat nivelul de energie şi permite o desfăşurare optimă a proceselor metabolice. El se administrează în doze de câte două tablete înainte de prima şi după ultima băutură alcoolică.

Capsule şi prafuri efervescente

Altă opţiune în caz de mahmureală este un supliment alimentar sub formă de capsule, care conţine extracte de viţă-de-vie, de curmal, de cicoare şi din alte plante. Şi acesta atenuează efectele nocive ale alcoolului ingerat, printre care şi mahmureala.Protecţia pe care o oferă se datorează principiilor active cu acţiune antioxidantă şi de creştere a secreţiei de enzime la nivelul ficatului. Se administrează în doze de câte o capsulă înaintea sau în timpul primului pahar de alcool.

A treia opţiune este un supliment ce are în compoziţie aminoacizi care accelerează procesul de metabolizare a alcoolului etilic consumat, vitamine din grupul B (B2, B6 şi B12), bicarbonat de sodiu şi acesulfam de potasiu. Se prezintă sub forma unui praf efervescent dizolvat într-un pahar cu apă şi se administrează una-două doze după consumul de băuturi alcoolice.

Specialistul nostru

Radu Albulescu
biochimist, CS1 Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică

Substanţele antioxidante, cum sunt vitaminele A, C şi E sau cisteina, protejează ficatul împotriva radicalilor liberi rezultaţi din metabolizarea alcoolului. De asemenea, vitaminele din grupul B sunt benefice pentru ficat. Ele se regăsesc şi în compoziţia preparatelor destinate protecţiei hepatice. Prin urmare, administrarea acestor substanţe poate proteja organismul de efectele consumului de alcool. Însă dacă o persoană are de gând să bea mult în ideea că sănătatea sa va fi în siguranţă atâta vreme cât îşi administrează un asemenea supliment alimentar, se înşală. Alcoolul trebuie consumat în mod responsabil. Ingerarea lui masivă este extrem de periculoasă.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani