Paraziţii intestinali pot da complicaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În unele situaţii, aceştia sunt principala cauză a apariţiei constipaţiei sau ocluziei intestinale. În ultimii ani, numărul persoanelor depistate cu paraziţi intestinali a scăzut vertiginos. Potrivit medicilor, persoanele infectate nu respectă regulile elementare de igienă.

În prezent, singura cale prin care paraziţii intestinali pot ajunge în organism este consumarea alimentelor contaminate, spun gastroenterologii. „Legumele şi fructele trebuie spălate foarte bine înainte de a fi consumate. Însă unele persoane au obiceiul doar de a le trece sub un jet de apă. Inevitabil, problemele de sănătate nu întârzie să apară", spune medicul gastroenterolog Radu Voiosu, vicepreşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie.

Cei mai frecvenţi paraziţi intestinali sunt limbricii, oxiurii şi teniile şi sunt frecvenţi mai ales la copii, însă nici adulţii nu sunt feriţi de infectare. În general, paraziţii nu ridică probleme din punct de vedere clinic şi, din acest motiv, multe persoane neglijează tratamentul sau se tratează după ureche, cu diferite produse naturiste. Din această cauză, apar o serie de complicaţii.

Constipaţia, un posibil simptom

Un simptom banal care poate ascunde infectarea cu un parazit intestinal este constipaţia, atenţionează specialiştii.

„Când un parazit se înmulţeşte foarte mult, la un moment dat se formează un «ghem» care, printre altele, împiedică progresia alimentelor. Iar atunci când acest ghem se fixează la capătul intestinului gros intervine constipaţia", spune medicul Radu Voiosu. Din această cauză apare ocluzia intestinală, o afecţiune digestivă care se manifestă prin scăderea poftei de mâncare şi prin vărsături. De asemenea, în unele situaţii, paraziţii migrează în căile biliare şi determină apariţia icterului mecanic, care constă în acumularea unei cantităţi mari de bilirubină în sânge. Primul semn de boală este culoarea gălbuie a tegumentelor şi mucoaselor.

Se transmit şi prin carne

Carnea de vită sau de porc insuficient preparată termic reprezintă calea prin care tenia ajunge în intestine. De aceea, se recomandă ca acest tip de carne să fie consumat mai mult fiert şi mai rar pe grătar, unde există pericolul să nu fie preparată corespunzător.

Potrivit medicilor, odată ajunsă în intestine, larva se transformă într-un vierme cu o dimensiune de aproximativ 10 metri. În general, îmbolnăvirea trece neobservată, deoarece, în foarte puţine cazuri, pot apărea dureri abdominale şi o stare generală de rău. De asemenea, paraziţii pot migra şi în plămâni (pneumonie alergică) fără să manifeste niciun simptom. Iar în unele situaţii aceşti paraziţi pot ajunge prin fluxul sanguin în ochi sau chiar în creier.

Din categoria protozoarelor, frecvent întâlnită este giardia, care poate da malabsorbţie şi diaree.

Citiţi sâmbătă în „Adevărul Sănătate"

Dosar: Absenţa părinţilor lasă urme toată viaţa: la ce probleme de comportament duce neglijenţa părinţilor; ce efecte are, pe termen lung, instabilitatea emoţională din copilărie; strategii pentru tratarea ADHD-ului.

Reportaj: Cum trăieşte un bolnav cu hemofilie.
-Când creierul intră pe pilot automat.
-Tot ce trebuie să ştii despre limfom.
-Extractele din muguri sporesc fertilitatea.
-Test: Ştii să te adaptezi schimbărilor?
-Cât de normală este gelozia în cuplu.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă