Pacienţi: „După cinci luni de pauză, programul cu interferon free nu a fost reluat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 31 august, anul trecut, s-a încheiat contractul în urma căruia pacienţii diagnostica de hepatită C primeau tratamentul fără interferon, iar un nou contrat nu a fost reluat până în acest moment, atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România  - APAH-RO.

Aceştia solicită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să dea dovadă de transparenţă şi responsabilitate şi să precizeze data la care va fi reluat programul cu interferon free pentru pacienţii cu hepatita C.

„Au trecut aproape cinci luni de la momentul încheierii precedentului contract  - 31 august 2019 - şi, deşi reprezentanţii CNAS au anunţat reluarea acestui program de la începutul anului 2020, în acest moment pacienţii nu au informaţii concrete privind data la care vor intra pe tratament“, se arată într-un comunicat APAH-RO.

Reprezentanţii pacienţilor reamintesc faptul că, pe 16 decembrie 2019, preşedintele CNAS, Adela Cojan, declara într-un comunicar de presă: „Am ţinut foarte mult ca accesul pacienţilor cu hepatita C la tratamentele fără interferon să fie reluat chiar din acest an. Hepatita C este o problemă de sănătate publică, pe care trebuie să o tratăm cu maxim interes, în concordanţă cu recomandările OMS privind eradicarea acestei afecţiuni până în anul 2030“.

În consecinţă, asociaţia a informat pacienţii şi apropiaţii acestora că vor avea acces la tratament încă de la începutul acestui an. Din păcate, ne aflăm la sfârşitul lunii ianuarie şi programul nu a fost reluat, mai spun repreentanţii pacienţilor.

Am primit zeci de întrebări

„APAH-RO a primit zeci de întrebări cu privire la reluarea programului cu interferon free din partea pacienţilor diagnosticaţi cu hepatita C după 1 septembrie 2019 şi, în special, în luna ianuarie. Cel mai mare discomfort pentru orice bolnav este de ordin psihic. Incertitudinea privind accesul la tratament reprezintă un stres suplimentar cu efecte asupra evoluţiei bolii. Mai mult, unii pacienţi sunt îngrijoraţi că o parte din analizele necesare va trebui refăcută în curând. Acest lucru are impact financiar asupra bugetului statului român şi asupra pacientului. Trebuie precizat că printre cei care aşteaptă se află şi bolnavi cu alte afecţiuni, de tratarea acestora depinzând finalizarea tratamentului pentru hepatita C“, a subliniat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

„Viaţa şi sănătatea fiecărui bolnav contează! Autorităţile nu se mai pot ascunde după justificări de ordin legislativ în condiţiile în care, în câteva zile, intrăm în cea de-a şasea lună de pauză dintre programe. Din păcate, lucrurile bune care s-au realizat în România în ultimii ani, dar şi îmbunătăţirea noului program, sunt umbrite de aceste întârzieri. De exemplu, creşterea numărului de pacienţi care vor fi trataţi îşi reduce impactul în condiţiile în care există aproape jumătate de an de pauză“,  a adăugat Marinela Debu.

De asemenea, APAH-RO atrage atenţie asupra faptului că autorităţile responsabile încă nu au găsit soluţii pentru pacienţii neasiguraţi ceea ce face imposibil de atins obiectivul OMS de eliminare a hepatitei, boală infecţioasă, până în 2030.


 

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”