OMS transmite că variola maimuței continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică

0
Publicat:

Epidemia de Mpox continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică, a declarat vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Reuters şi AFP.

Epidemia de Mpox continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică/FOTO: Shutterstock

Această decizie a fost luată având în vedere numărul tot mai mare de cazuri şi răspândirea lor geografică continuă, provocările operaţionale de pe teren şi necesitatea de a pune în aplicare şi de a menţine un răspuns coerent între ţări şi parteneri”, a transmis OMS într-un comunicat, potrivit Agerpres.

În luna august, OMS a decretat pentru prima dată urgenţă de sănătate publică din cauza mpox, cunoscută și ca variola maimuței. Starea de urgență a fost declarată după ce o nouă formă a bolii s-a răspândit în Republica Democrată Congo (RDC), grav afectată, în ţările vecine.

Mpox este o infecţie virală care se răspândeşte prin contact apropiat şi cauzează, de obicei, simptome asemănătoare celor gripale şi leziuni cu puroi. Virusul a fost descoperit în 1958, în Danemarca, la o colonie de maimuțe. Animalele s-au infectat atunci când se efectuau teste asupra lor, în laborator.

 Se presupune că rozătoare sau mamifere mici, cum ar fi veverițele, ar putea găzdui acest virus.

Este o boală de obicei uşoară, dar poate fi şi fatală în anumite cazuri.În acest an, peste 46.000 de cazuri suspecte de mpox au fost raportate în toată Africa, în principal în RDC, precum şi peste 1.000 de decese asociate.  

La 19 noiembrie, OMS a aprobat un vaccin contra bolii fabricat de compania farmaceutică japoneză KM Biologics. Este al doilea aprobat de organizație până acum.

„Înscrierea pe lista de urgenţă OMS a vaccinului LC16m8 împotriva mpox marchează o etapă importantă în reacţia noastră la situaţia actuală de urgenţă, oferind o nouă opţiune pentru protejarea tuturor populaţiilor, inclusiv a copiilor", a declarat într-un comunicat Yukiko Nakatani, directoare generală adjunctă a OMS responsabilă pentru accesul la medicamente.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie