OMS: O strategie de vaccinare bazată pe boostere repetate, puţin probabil să fie adecvată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii OMS "consideră că sunt necesare şi trebuie dezvoltate vaccinuri împotriva COVID-19 care să aibă un impact ridicat Foto: Pixabay

Combaterea pandemiei de COVID-19 cu doze de rapel ale vaccinurilor actuale este o strategie care s-ar putea să nu fie viabilă, au avertizat, marţi, experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), menţionând, de asemenea, necesitatea unor vaccinuri care să prevină mai bine transmiterea virusului, relatează AFP.

"O strategie de vaccinare bazată pe doze de rapel repetate" ale primelor vaccinuri "este puţin probabil să fie adecvată sau viabilă", a declarat grupul de experţi responsabil cu monitorizarea vaccinurilor împotriva coronavirusului, conform Agerpres.

De asemenea, specialiştii OMS "consideră că sunt necesare şi trebuie dezvoltate vaccinuri împotriva COVID-19 care să aibă un impact ridicat în ceea ce priveşte transmiterea şi prevenirea infecţiei, în plus faţă de prevenirea formelor severe de boală şi a deceselor". 

"În timp ce se aşteaptă ca astfel de vaccinuri să devină disponibile, şi pe măsură ce virusul SARS-CoV-2 evoluează, poate fi necesară actualizarea compoziţiei vaccinurilor anti-COVID-19 existente, pentru a ne asigura că (ele) continuă să furnizeze nivelurile de protecţie recomandate de OMS împotriva infectării şi a bolii" cauzate de variantele de coronavirus, inclusiv Omicron, consideră grupul de experţi. 

După şase săptămâni de la identificarea sa în Africa de Sud, datele din mai multe ţări arată că varianta Omicron - care intră în categoria variantelor considerate îngrijorătoare de OMS - se transmite mult mai rapid decât varianta anterioară dominantă, Delta, şi pare să provoace în general forme mai puţin severe ale bolii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG