Obiectele de care ţi-e frică par mai mari decât sunt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fobia de ace determină multe persoane să evite controalele medicale

Pentru o persoană care are fobie de păienjeni, de ace sau de gândaci, toate aceste lucruri par mai mari decât sunt în realitate.

Cu cât este mai mare fobia, cu atât mai mare este perceput obiectul faţă de care o persoană se teme excesiv, reiese dintr-un studiu efectuat de cercetătorii Universităţii de Stat din Ohio, SUA. Ei au rugat 57 de persoane să estimeze dimensiunile unor tarantule după cinci „întâlniri" cu acestea. Cei care aveau fobie de păianjeni au apreciat tarantulele ca fiind mai mari decât în realitate.

Specialiştii susţin că această percepţie alterată este întâlnită şi în cazul altor tipuri de fobii, cum ar fi cea de rozătoare, de şerpi sau de ace.

Agravează teama

Modul în care o persoană percepe obiectul fobiei sale poate avea consecinţe asupra sănătăţii sale. De exemplu, teama de ace este întreţinută şi chiar exacerbată atunci când persoana în cauză vede seringa mai mare decât este în realitate. Acest lucru o va determina să evite şi mai mult vizitele la medic. Mai mult, această percepţie alterată va face mai dificilă tratarea fobiei, potrivit autorilor studiului.

Statisticile oficiale arată că în jur de 10% din populaţia Globului are cel puţin o fobie, dar se estimează că numărul celor care se confruntă cu această problemă este mult mai mare. Vorbim despre fobie atunci când o persoană dezvoltă o teamă exagerată faţă de un obiect, de o situaţie sau faţă de un fenomen, fără ca acestea să reprezinte un pericol real. Frica poate duce la declanşarea unor atacuri de panică şi a unor stări de rău. Din aceste motive, fobiile ajung să împiedice desfăşurarea activităţilor zilnice.

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare