„O pastilă conţine mai mult decât medicamentul“. Studiu despre substanţele inactive care pot provoca alergii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicamentele conţin şi substanţe inactive care pot provoca alergii

O cercetare realizată de americani arată că 90% din medicamente conţin ingrediente inactive adăugate ca să îmbunătăţească gustul şi să prelungească durata de viaţă la raft, dar care pot provoca alergii, potrivit UPI.

Lactoza, uleiul de alune, glutenul şi coloranţii chimici sunt adăugaţi în medicamente pentru îmbunătăţirea gustului ori a absorbţiei sau pentru prelungirea duratei de viaţă la raft, dar şi ca măsură de protecţie contra falsificării, au explicat cercetătorii, citaţi de agerpres.ro.

„Aproximativ 75% din majoritatea pastilelor sunt utilizate după ingredientele inactive şi doar 25% după substanţa activă“, a declarat unul dintre autorii principali ai cercetării, doctor C. Giovanni Traverso, gastroenterolog la Brigham and Women's Hospital din Boston.

În medie, fiecare pastilă sau capsulă conţine peste opt ingrediente inactive diferite şi uneori chiar şi 38, a adăugat el.

Rapoartele despre pacienţi care au avut reacţii alergice grave la un ingredient activ nu sunt neobişnuite.

Medicii prescriu un medicament exclusiv pentru ingredientul activ conţinut de acestea, a precizat Traverso, şi se aşteaptă ca ingredientele inactive să nu aibă niciun efect. Însă doctorii şi pacienţii trebuie să fie conştienţi de ingredientele inactive prezente într-un medicament, a subliniat medicul.

Medicii ar trebui să întrebe pacienţii la ce sunt alergici

Lista completă a ingredientelor se regăseşte de cele mai multe ori în prospectul ce însoţeşte medicamentul.

Medicii ar trebui să întrebe întotdeauna pacienţii în legătură cu eventuale alergii, nu numai la medicamente, ci şi la ingredientele inactive pe care acestea le conţin, a subliniat Traverso. În plus, ei trebuie să cunoască ingredientele inactive prezente în medicamentele pe care le prescriu.

„O pastilă conţine mai mult decât medicamentul“, a spus Traverso.

Pentru acest studiu, specialistul şi colegii săi au analizat ingredientele inactive prezente în peste 42.000 de medicamente. Aceste pastile şi capsule conţineau aproape 360.000 de ingrediente inactive.

Au fost identificate 38 de ingrediente inactive ce pot provoca reacţii alergice în urma ingerării. În plus, aproape 93% din medicamentele studiate de oamenii de ştiinţă conţineau cel puţin un astfel de ingredient.

Echipa condusă de Traverso a descoperit că circa 45% din medicamente conţineau lactoză, 33% aveau coloranţi alimentari şi puţin sub 1% dintre acestea includeau ulei de alune.

Ingredientele inactive pot provoca reacţii alergice precum urticarie, probleme respiratorii sau simptome gastrointestinale, a precizat Traverso.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model