Ministerul Sănătăţii: Există un stoc de circa 2.500 de doze de vaccin antirabic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Cantacuzino are pe stoc 2.500 de doze de vaccin antirabic, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Vaccinul antirabic este indispensabil în cazul în care o persoană este muşcată de un un maidanez, de exemplu. Ministerul Sănătăţii a emis acest comunicat în contextul îngrijorării exprimate de reprezentanţii Instituţiilor Sanitare din ţară care au sesizat Academia de Ştiinţe Medicale cu privire la faptul că s-au epuizat stocurile de vaccin antirabic, iar Institutul Cantacuzino şi-a încetat producţia.

Tot în comunicat se mai specifică faptul că producătorul francez a asigurat Ministerul Sănătăţii că, în această perioadă, aşteaptă un lot de import din acest produs şi nu vor exista disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte asigurarea produsului pe piaţa din România.

Distribuţia vaccinului antirabic se face prin distribuitorii autorizaţi către centrele unităţilor sanitare, astfel încât pacienţii să primească tratament profilactic corespunzător şi în timp util.

Mai multe pentru tine:
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile