Ministerul Sănătății alocă peste 400 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemului medical

0
Publicat:

Peste 400 de milioane de euro au fost direcționate către digitalizarea a 207 spitale, a tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică și a tuturor serviciilor de ambulanță din țară.

Serviciile de Ambulanță din România, digitalizate. Sursa: arhivă

Aflat la Bruxelles, Secretarul de Stat din Ministerul Sănătății, dr. Alexandru Rogobete, a participat la masa rotundă „Securitate cibernetică pentru sistemele digitale din sănătate”, organizată de Ambasada României la Bruxelles. În intervenția sa despre viziunea pe care țara noastră o are cu privire la digitalizarea sistemului de Sănătate, oficialul român a detaliat principalele direcții în care au fost pompate deja 2 miliarde de lei, fonduri alocate prin Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

“Am fost onorat să fiu invitat și să particip la această masă rotundă, organizată de Ambasada României la Bruxelles. Am prezentat viziunea României pentru digitalizarea sistemului de Sănătate, un demers menit să integreze toate componentele și să asigure interoperabilitatea cu sistemele existente”, a declarat Alexandru Rogobete, subliniind că toți pașii făcuți deja demonstrează angajamentul țării de a moderniza infrastructura medicală inclusiv prin utilizarea celor mai noi tehnologii.

Ministerul Sănătății a alocat deja 2 miliarde de lei (peste 400 de milioane de euro) din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din Programul Sănătate pentru digitalizarea sistemului de sănătate din România, după cum urmează:

  • 500 milioane de lei pentru digitalizarea sistemelor informatice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS);
  • 500 milioane de lei pentru digitalizarea fluxurilor administrative și financiare din Ministerul Sănătății și pentru interoperabilitatea cu spitalele;
  • 800 milioane de lei pentru digitalizarea spitalelor și conectarea acestora la platformele digitale existente la nivel național;
  • 200 milioane de lei pentru realizarea unui sistem național de telemedicină.

Proiectele concrete realizate deja de Ministerul Sănătății includ 207 spitale care au primit fonduri pentru digitalizare, urmate de digitalizarea tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică și a tuturor Serviciilor de Ambulanță din România.

”Nevoile spitalelor în digitalizare variază mult de la caz la caz. Însă numărul foarte mare de cereri aprobate, 207, confirmă că am reușit să găsim un mix foarte bun între componentele eligibile la finanțare și nevoile stringente din sistem: echipamente tehnice, securitate, training și soluții integrate și interoperabile, atât pentru sistemul clinic cât și cel non-clinic”, declara dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, în martie anulacesta, când a aprobat finanțarea de 745 de milioane de lei pentru digitalizarea celor 207 spitale. 

Alexandru Rogobete, secretar de stat în Ministerul Sănătății

Ce înseamnă digitalizarea sistemului medical: siguranță și securitate

Într-un sistem medical, digitalizarea permite acces rapid la date medicale, diagnostic precis și tratamente personalizate, facilitând astfel îngrijirea eficientă și sigură a pacienților. Tehnologiile digitale avansate reduc erorile umane și îmbunătățesc comunicarea între profesioniștii din domeniul medical. La sfârșitul zilei, pacientul primește servicii medicale de înaltă calitate.

Pe lângă aceste aspecte, digitalizarea asigură și o securitate a datelor. Implementarea soluțiilor solide de securitate cibernetică este esențială pentru protejarea informațiilor personale și medicale ale pacienților împotriva accesului neautorizat, furtului de identitate și atacurilor cibernetice. 

“Prin asigurarea confidențialității și integrității datelor medicale sensibile, România își reafirmă angajamentul de a crea un mediu digital sigur pentru toți actorii din sistemul de sănătate”, a completat Rogobete, responsabil cu implementarea PNRR în sănătate. 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”