Medicii supraponderali nu ne ajută să slăbim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comparaţie cu doctorii care au o greutate normală, cei suprapoderali sau obezi sunt mai puţin dispuşi să discute cu pacienţii lor despre slăbit, după cum au observat cercetătorii americani.

Doar 18% din medicii supraponderali şi obezi discută despre slăbit cu pacienţii care au probleme de greutate similare. Prin comparaţie, 30% din doctorii care se încadrează în limitele normale ale greutăţii aduc în discuţie necesitatea eliminării kilogramelor în plus. Constatarea a fost făcută de cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii „Johns Hopkins" din SUA.

Ei au mai descoperit că majoritatea medicilor (93%) diagnostichează un pacient ca fiind obez doar dacă ei cântăresc mai puţin sau dacă au aceeaşi greutate cu el. Aceasta înseamnă că greutatea doctorilor joacă un rol în perpetuarea problemei obezităţii cu care se confruntă lumea modernă. Ei pot transmite pacienţilor un mesaj greşit cu privire la greutatea normală.

Recomandă mai degrabă pastile decât diete şi exerciţii

O altă observaţie făcută de cercetătorii Universităţii „Johns Hopkins" a fost aceia că mai mulţi medici cu probleme de greutate decât medici normoponderali care discutau cu pacienţii despre metode de slăbit recomandau medicamente, mai degrabă decât schimbarea stilului de viaţă (efectuarea de exerciţii fizice şi adoptarea unei diete). Acest lucru poate reflecta o lipsă de încredere în astfel de metode de slăbit din partea medicilor supraponderali. Ea ar putea rezulta fie din experienţa personală, fie dintr-o îngrijorare subconştientă că asemenea sfaturi nu vor fi privite cu încredere de pacienţi atâta vreme cât sunt oferite de medici cu probleme de greutate.

Totuşi, se consideră că adoptarea unei diete şi a unui stil de viaţă activ sunt deosebit de importante pentru menţinerea greutăţii pe termen lung, inclusiv în situaţiile în care se recurge mai întâi la medicamente ca o metodă de a elimina mai rapid kilogramele în plus. Prin urmare, nu ar trebui neglijată importanţa stilului de viaţă în efortul de a slăbi.

Şi doctorii fumători recomandă mai rar oprirea fumatului

Nu este pentru prima dată când se observă o legătură între obiceiurile medicilor şi recomandările pe care le fac pacienţilor lor. Un studiu anterior susţinea că medicii fumători discută mai rar cu pacienţii lor care au acelaşi viciu despre necesitatea renunţării la ţigară.

Citeşte şi:
Pantofii cu toc pot să crească riscul de cancer

Bacteriile cu care trăim zi de zi

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux