Medicamentul contra obezității, „soluția-minune” cerută de pacienți. Riscuri și beneficii

0
Publicat:

Obezitatea poate fi tratată și în România prin administrare de medicamente. Deși produsul există, medicii îl recomandă cu precauție și doar după un examen medical și un set de analize, menționând că încurajează scăderea ponderală în mod natural.

Pacienții acceptă greu schimbarea comportamentului alimentar FOTO: Pixabay

Mulți pacienți care vor să slăbească fără prea mare efort au aflat deja de produsul injectabil cu administrare săptămânală (Ozempic), prescris pacienților cu diabet, dar folosit în Occident și pentru tratarea obezității (cu doze adaptate, însă). Mai mult, diabeticii din România, cărora le este prescris în special pentru că aceștia au un risc cardio-vascular mare și medicamentul s-a dovedit că scade acest risc, s-au trezit că nu-l mai găsesc, în anumite perioade, în farmacii, pentru că se cumpără pentru efectul lui de scădere în greutate. 

Medicii specializați în diabet și boli de nutriție spun însă că și în România există un medicament aprobat chiar pentru tratarea obezității. Este tot sub formă injectabilă, cu diferența că se administrează zilnic. Cum obezitatea nu se află pe lista bolilor pentru care se compensează tratamentul, pacienții suportă costurile din propriul buzunar. Pentru o lună de tratament costul este de aproximativ 400 lei.

Cum acționează medicamentul

„Medicamentul-minune”, așa cum îl percep pacienții, acționează ca un inhibitor al poftei de mâncare, la fel ca în cazul Ozempic.

„Saxenda face parte tot din clasa analogilor de receptori de GLP-1, care sunt niște hormoni intestinali. Ei se găsesc și la persoanele sănătoase, adică corpul nostru îi secretă în mod normal, doar că timpul de înjumătățire, adică durata de viață a hormonului, este foarte mică în mod normal. Acești analogi au un timp de înjumătățire mai mare și atunci senzația de sațietate pe care ei o oferă se prelungește, nu doar de 10-15 minute, ci pe parcursul întregii zile”, explică medicul Anca Roman. 

Nu poate fi, însă, nici cumpărat, și nici administrat fără să existe indicație medicală.

„Se administrează o dată pe zi, în trepte. Există un dozaj, se începe de la o cantitate mai mică și treptat, în fiecare săptămână, se crește la o doză mai mare, până când observăm tolerabilitatea pacientului sau efectele benefice – scăderea ponderală”, mai spune medicul.

Acesta spune că sunt și cazuri în care medicamentul nu este tolerat și atunci se întrerupe administrarea sa.

Prescrierea se face în urma unui consult medical, cu analize, cu istoricul pacientului în față, deoarece există și atenționări, anumitor categorii de pacienți neputându-le fi prescris, explică medicul.

Cei care au istoric de pancreatită sau care au dislipidemie cu un nivel foarte mare al colesterolului sau al trigliceridelor, cu risc mare de pancreatită, la acești pacienți se temporizează tratamentul până când valorile serice ale colesterolului sau ale trigliceridelor ajung la normal. Pacienții cu litiază biliară, la fel, au risc de a face o nouă colică biliară, la cei cu istoric de un anumit tip de cancer tiroidian este cu atenționare și de preferat să nu se dea. Nu se dau așa, în orb, doar pe o rețetă simplă, trebuie făcut un istoric medical destul de amănunțit până să începem tratamentul. (...) Noi, medicii, nu încurajăm acest tratament, încurajăm scăderea ponderală natural”, mai spune dr. Roman.

Mai mult, faptul că greutatea, dacă pacientul nu schimbă nimic în stilul de viață, nu se menține la încetarea administrării tratamentului, pacientul „câștigând” rapid kilograme, ar trebui să-i pună pe doritori pe gânduri.

Diagnosticul de obezitate îl pune medicul

Pentru a primi indicația pentru medicamentul injectabil, pacientul trebuie să fie diagnosticat cu obezitate, conform standardelor medicale. 

„Calculăm indicele de masă corporală și pacientul trebuie să fie obez. La normoponderal nu avem de ce să dăm, evident, iar la supraponderali, dar și la obezitate, încercăm întâi să schimbăm stilul de viață, stilul alimentar. Eu, cel puțin, le dau o săptămână să țină un jurnal alimentar, să îmi fac o idee despre obiceiurile alimentare, pentru că, de cele mai multe ori, când pacienții spun că țin strict dieta nu se întâmplă așa, sau greșesc, se abțin și mănâncă doar o masă, lucru total greșit, sau mănâncă foarte târziu...Nu sunt multe lucruri catastrofale, dar sunt lucruri care, necontrolate, ne împiedică să scădem sănătos în greutate”, explică medicul.

Dr. Anca Roman recunoaște că i se solicită des varianta cea mai scurtă pentru a ajunge la scăderea ponderală.

„Prescriu doar dacă observ eu, pe mâna mea, că dieta nu funcționează. Chiar dacă pacienții au încercat alte diete, dar n-au fost sub supravegherea unui medic nutriționist. Dacă într-adevăr, după mai multe luni, dieta eșuează, cu toate că pacientul ține corect regimul alimentar, atunci încercăm (n. red. - cu medicamentul)”, mai spune medicul.

Se apelează la medicament pentru că riscurile obezității, o boală care crește inflamația la nivelul organismului, sunt foarte mari: diabet, hipertensiune, risc de accident vascular cerebral etc..

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală