Mănâncă încet pentru a nu te îngrăşa!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masa nu trebuie luată pe fugă, iar fiecare îmbucătură trebuie mestecată de cel puţin 20 de ori.

Kilogramele se pot acumula foarte uşor şi atunci când mâncăm foarte repede, potrivit oamenilor de ştiinţă greci de la Universitatea din Atena. Atunci când mâncăm pe fugă, activitatea leptinei, hormon care declanşează în creier senzaţia de saţietate, este blocată şi, astfel, riscăm să ne supraalimentăm.

“Pentru a nu fi tentaţi să mâncăm în grabă este recomandat ca atunci când ne aşezăm la masă să savurăm mâncarea mai întâi cu privirea şi abia după aceea să începem să mâncăm. Doar în acest fel, ne putem abţine să nu terminăm tot din farfurie în doar câteva minute”, explică medicul  Alexander Kokkinos de la Spitalul General „Laiko” din Atena.

19 voluntari au fost împărţiţi în două grupuri. Voluntarii din primul grup au mâncat câte 150 g de îngheţată în cinci minute, iar restul în 30 de minute. De asemenea, cercetătorii au luat mostre de sânge pentru a măsura nivelul leptinei atât înainte, cât şi după 30 de minute de la terminarea îngheţatei. S-a observat că voluntarii din primul grup aveau un nivel scăzut de leptină în sânge.

Mestecă de cel puţin 20 de ori

Nutriţioniştii ne recomandă să mestecăm alimentele, pe cât posibil, de cel puţin douăzeci de ori, deoarece, în acest mod, se transmit semnale către organele care secretă sucurile (gastric, pancreatic) necesare pentru digerarea hranei. În caz contrar, mâncarea va ajunge insuficient mărunţită în stomac, iar organismul va fi nevoit să secrete mai mult suc gastric pentru a o putea digera.

Citiţi şi:
Dieta care te pune pe picioare în caz de viroze

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji