Mamografia, un „rău“ necesar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doza de radiaţii din timpul acestei investigaţii echivalează cu două radiografii pulmonare. Riscurile iradierii sunt neînsemnate comparativ cu numărul de vieţi pe care le salvează mamografia după vârsta de 40 de ani.

Unele femei se tem că, efectuând mamografii de rutină, anual, după 40 de ani, aşa cum recomandă specialiştii, se iradiază inutil şi îşi sporesc riscul de cancer mamar. Însă această procedură salvează multe vieţi dacă este realizată cu regularitate, iar riscurile pe care le implică sunt reduse comparativ cu beneficiile, după cum reiese dintr-un studiu al specialiştilor Universităţii „Toronto".

Medicii canadieni au calculat că mamografiile realizate anual după vârsta de 40 de ani reduc cu 24 la sută riscul de deces prin cancer mamar.

Cât de mult iradiază

Nivelul total de iradiere permis într-un an este de cel mult 20 mSv (Sievert, unitatea de măsură pentru echivalentul dozei de radiaţii absorbite în ţesut). Doza echivalentă unei mamografii pentru ambii sâni este de 1-2 mSv, în funcţie de performanţa aparatului.

„Există două tipuri de mamografe: analogice şi digitale. În cazul celor analogice, doza de iradiere este similară celei provenite din trei-patru radiografii pulmonare, pe când cea digitală iradiază cam cât două radiografii pulmonare", spune medicul primar radiologie şi imagistică medicală Dana Elena Nedelcu de la Euroclinic.

Doza de radiaţii absorbită de corp în urma unei radiografii pulmonare este de aproximativ 0,6 mSv, iar cea provenită de la o tomografie computerizată toracică este de 4-8 mSv.

Iradierea sânilor este asociată cu un anumit risc de cancer mamar, dar specialiştii nu au putut identifica o legătură directă între mamografie şi riscul de cancer de sân, întrucât tumorile mamare induse de radiaţii nu pot fi deosebite de celelalte.

Efecte greu de cuantificat

Un studiu publicat în urmă cu doi ani de cercetătorii de la Centrul Medical „Groningen" din Olanda a încercat să cuantifice efectul expunerii la radiaţii din cadrul mamografiilor calculând ce efecte ipotetice ar avea o anumită cantitate de radiaţii asupra ţesutului mamar.

Studiul a vizat însă numai femeile predispuse la această maladie. Concluzia specialiştilor a fost că mamografia creşte cu 1,5 la sută riscul de cancer de sân la femeile cu vârste înaintate şi cu risc de boală.

Femeile expuse la radiaţii înaintea vârstei de 20 de ani (predispuse la îmbolnăvire) prezintă un risc mai mare, de 2,5 la sută, de a dezvolta tumori mamare, potrivit studiului olandez.

"Beneficiul depistării precoce a cancerului mamar depăşeşte orice estimare teoretică a riscului asociat expunerii la radiaţii ionizante."

dr. Robert Smith
Societatea Americană de Oncologie

Mai multe pentru tine:
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare