Mai multe bacterii, mai puţine medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nivel european consumul de antibiotice este în descreştere, iar populaţia europeană este din ce în ce mai informată în privinţa faptului că antibioticele nu omoară virusurile, potrivit unui sondaj recent realizat de Comisia Europeană. Totuşi, din cauza excesului de antibiotice de până acum, bacteriile prezintă o rezistenţă din ce în ce mai mare.

Comisia Europeană a declarat recent că este un semn îmbucurător faptul că, la nivel european consumul de antibiotice este în descreştere, iar populaţia europeană este din ce în ce mai informată în privinţa faptului că antibioticele nu omoară virusurile, potrivit unui sondaj recent realizat de Comisia Europeană.  bacteriile prezintă o rezistenţă din ce în ce mai mare la antibiotice.

Aproximativ 25.000 de europeni mor anual în urma infectării cu bacterii rezistente la antibiotice, potrivit unui studiu din 2009 al Centrului European de Control şi Prevenţie a Bolii. De asemenea, impactul economic estimat este de 1,5 miliarde de euro în fiecare an, însă centrul european consideră că această sumă este mult mai mare.

Comisia Europeană a investit aproximativ 800 de milioane de euro în cercetare pentru a combate rezistenţa microbiană la antibiotice. De asemenea, aceasta a anunţat recent lansarea a 15 proiecte de cercetare, finanţate cu 91 de milioane de euro. Proiectele, în care sunt implicate aproximativ 44 de întreprinderi mici şi mijlocii, precum universităţi şi alte organizaţii de cercetare, vor crea noi antimicrobiene sau alternative precum bacteriofagi şi vaccinuri.

„Sunt profund îngrijorat de faptul că antibioticele, care ne-au permis să tratăm infecţii bacteriene ce erau anterior mortale şi care salvează multe vieţi, devin în prezent din ce în ce mai puţin eficace. Nu pot sublinia îndeajuns seriozitatea cu care Comisia abordează provocarea reprezentată de rezistenţa la antimicrobiene. Comisia îşi menţine pe deplin angajamentul de a-şi urmări Planul de acţiune pentru abordarea într-un mod coordonat a rezistenţei la antimicrobiene atât la oameni, cât şi la animale”, a declarat Tonio Borg, comisar european pentru sănătate.

Rezistenţa microbiană faţă de antibiotice reprezintă un pericol pentru sănătatea publică. Bacterii obişnuite precum Escherichia coli (E. coli), care provoacă infecţii de tract urinar şi numeroase alte infecţii şi bacteria Neisseria gonorrhoeae care provoacă gonoreea au devenit din ce în ce mai dificil de tratat deoarece sunt foarte rezistente la tratamentele existente. În Statele Unite, aproximativ două milioane de persoane sunt infectate anual cu bacterii rezistente la antibiotice, iar 23.000 dintre bolnavi mor, potrivit Centrului de Control şi Prevenţie a Bolilor din Statele Unite.

Cele mai periculoase bacterii la momentul actual fac parte din familia Enterobacteriaceae, bacterii care există în mod natural în intestine şi care includ şi bacteria E. Coli, potrivit Centrului de Control şi Prevenţie a Bolilor. În fiecare an, sunt înregistrate aproximativ 9.000 de cazuri  de infecţii cu germeni care nu pot fi tratate cu ajutorul antibioticelor obişnuite şi astfel, au loc circa 600 de decese. În anul 1998, a fost înregistrat un singur caz. Pacienţii pentru care antibioticele obişnuite nu sunt eficiente, sunt trataţi cu ajutorul unor medicamente mai vechi care au eficienţă mai mare însă care provoacă efecte secundare severe, precum lezarea rinichilor.

Antibioticele îşi pierd eficacitatea de-a lungul timpului pe măsură ce bacteriile încep să devină rezistente şi trebuie dezvoltate medicamente noi care să le înlocuiască. Însă, companiile farmaceutice au încetat să mai dezvolte medicamente noi după anii ’90, deoarece, pe de o parte, acestea sunt mai puţin profitabile faţă de medicamentele pentru bolile cronice, potrivit „Wall Street Journal”. Rezistenţa microbiană faţă de antibiotice a apărut din cauza folosirii în exces a antibioticelor de către oameni şi animale.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!