Lentile de contact cu vitamina E pentru glaucom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii de la Universitatea din Florida, SUA, au descoperit un tratament mult mai eficient decât picăturile pentru ochi folosite în prezent de bolnavii cu glaucom, una dintre primele cauze ale pierderii vederii la nivel mondial.

Este vorba despre un tip de lentile de contact care au în structura lor vitamina E. Pe lângă proprietăţile antiîmbătrânire pe care le are, această vitamină formează pe suprafaţa lentilelor o peliculă care face posibilă eliberarea treptată a soluţiei menite să încetinească progresia glaucomului.

Picăturile pentru ochi au eficienţă redusă

Glaucomul se tratează în prezent cu picături pentru ochi, care se administrează de câteva ori pe zi. Ele au dezavantajul că sunt „spălate" de lacrimi în doar două, cel mult cinci minute de la administrare.

„Lacrimile îndepărtează soluţia înainte ca aceasta să ajungă la ţesuturile oculare care necesită tratamentul", explică dr. Anuj Chauhan, unul dintre cercetătorii noii tehnologii. Lentilele cu vitamina E au şi un alt avantaj: blochează radiaţiile ultraviolete şi protejează astfel ochii de efectele lor nocive.

Testele clinice vor începe în următorii doi ani, au anunţat cercetătorii. Ei speră ca lentilele să poată fi folosite în viitor şi pentru administrarea medicamentelor pentru cataractă sau pentru alte boli oculare.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”