La Centrul de Cardiologie din Iasi, tahiaritmiile se vindeca prin electrocauterizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interviu cu dr. Mihaela Grecu, sefa Laboratorului de electrofiziologie

La Centrul de Cardiologie din Iasi a fost inaugurat, recent, primul Laborator de electrofiziologie din Moldova si cel mai modern din tara, in prezenta unei autoritati mondiale in materie: prof. Josep Brugada, din Barcelona. Am stat de vorba cu sefa laboratorului, dr. Mihaela Grecu, specialist cu stadii indelungate de pregatire atat in clinica din Barcelona a renumitului profesor Brugada, cat si in Franta, la Strasbourg. - Explicati, va rog, ce inseamna ablatie in domeniul la care ne referim? - Este procedeul prin care noi tratam o aritmie, adica o criza de palpitatii ce apare, in general, pe un cord normal. Procedeul se adreseaza tahicardiilor. Exista multe tipuri de aritmii, de tahiaritmii. Noi tratam pacientii cu crize de palpitatii cu ritm regulat, nu pe cei cu tahiaritmii cu ritm neregulat, cum sunt, de pilda, fibrilatiile, pe care in momentul de fata nu le abordam. In ultimii 3 ani, au inceput ablatiile si in fibrilatia atriala, insa cu rezultate mult mai modeste, reusitele fiind, dupa unii autori, de 40-60 la suta. Sunt interventii cu risc deosebit, extrem de lungi si care presupun echipe de pana la 4 medici, iar noi, deocamdata, nu ne putem permite asa ceva. - Care este frecventa cordului in crizele de tahicardie? - Este de minimum 150 pe minut, media situandu-se intre 180 si 220. Dar exista si tahicardii care sunt intens simptomatice, cu sincopa, deci cu pierdere de cunostinta, la care ritmul inimii atinge 300 de batai pe minut. Sincopa poate aparea si la frecvente mai joase, in conditiile unui cord insuficient, deci pe o boala pre-existenta. - Pacientii se pot adresa Centrului de Cardiologie din Iasi si Laboratorului de electrofiziologie? - Pacientul, indiferent din ce zona a tarii este, poate ajunge foarte simplu la noi, cu un bilet de trimitere de la medicul de familie. In Laboratorul de electrofiziologie ii tratam pe cei care au crize de palpitatii. Ajunsi aici, ei sunt investigati prin metode neinvazive, pentru a evidentia tahicardia. Odata evidentiata, putem stabili tipul ei si pacientul poate beneficia de explorarea invaziva si apoi de tratament. Prin interventia noastra, oprim tahicardia pentru toata viata. Este vorba, deci, de o vindecare. Cu un amendament: exista tahicardii, in procent de 5 pana la maximum 10 la suta, care pot recidiva dupa o procedura. Dar se efectueaza a doua procedura si chiar a treia, cu sanse de reusita de minimum 95 la suta. - In ce consta, concret, procedura? - Introducem, sub anestezie locala, niste catetere, cat niste mine de pix, cu miez metalic si cu un izolator special, care au varful metalic. Cu aceste catetere, pe de o parte, culegem informatia, deci electrocardiograma din interiorul inimii, pe de alta, aplicam, prin intermediul lor, un curent de frecventa joasa, prin care incalzim zona miocardica la o temperatura de circa 60 de grade, creand astfel leziuni. Este un soi de cauterizare, exact in punctul de origine al tahicardiei. Asta, fireste, dupa ce a fost identificat punctul. Intotdeauna identificarea unei tahicardii presupune declansarea ei prin stimulare electrica. - Cati pacienti puteti trata dv. aici? - Exista o lista de asteptare, ce cuprinde peste 30 de pacienti. Am tratat deja 5 dintre ei. Lista este intocmita in ordinea gravitatii. Pentru inceput, efectuam o ablatie pe zi. Pe masura ce echipa se va largi si nu voi mai fi singura, vom efectua 2 si chiar 3, zilnic. - Care este perioada de spitalizare? - Trei zile. Pacientul se interneaza cu o zi inainte si pleaca a doua zi dupa procedura. Costurile sunt suportate de Casa de Asigurari de Sanatate. Pretul unei proceduri ar atinge, altfel, 3.000 de dolari. Un singur cateter costa peste 1.700 de dolari si este de folosinta unica, iar intr-o procedura se pot folosi chiar si trei catetere.

Mai multe pentru tine:
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”