În ce constă analiza firului de păr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se mai numeşte şi analiză minerală tisulară şi indică cu exactitate nivelul de intoxicare a organismului cu metale grele.

Potrivit medicilor, aproximativ 40 la sută din populaţie este intoxicată cu metale provenite din alimente, din aer şi din apă, cele mai întâlnite fiind aluminiul şi plumbul.

În ciuda faptului că îmbolnăvesc ireversibil organele, în cele mai multe cazuri, intoxicările cu metale grele sunt trecute cu vederea, iar semnele sunt greşit interpretate. Aceasta deoarece, odată ajunse în organism, metalele nu se elimină, ci se depun în ţesuturi.

Testele de sânge pot depista doar nivelul mineralelor care se află în sânge în acel moment şi, în plus, pot fi influenţate de diferitele procese metabolice. În schimb, prin analiza minerală tisulară se poate vedea cu exactitate nivelul mineralelor din corp din ultimele trei luni.

În prezent, sunt identificate 30 de minerale esenţiale pentru sănătate şi şase minerale toxice. Depistarea acumulărilor de minerale toxice existente în organism dă posibilitatea eliminării sursei de contaminare şi stabilirii unui tratament adecvat.

Rezultatul, în trei săptămâni

Analiza se face cu ajutorul firului de păr, deoarece acesta este unul dintre ţesuturile pe care se depun substanţele toxice. În acest sens, chiar de la rădăcină, se taie o şuviţă de păr de doi centimetri.

Pentru a nu compromite rezultatul, se recomandă ca, în prealabil, pe firul de păr să nu se aplice produse de îngrijire, de exemplu spumă, gel sau fixativ de păr.

După recoltare, care se face în Bucureşti, şuviţa de păr este trimisă la un laborator de analize din Milano, iar rezul­tatul se află după trei săptămâni. Analiza minerală tisulară costă 100 de euro.

Arată nivelul stresului

Prin intermediul acestei analize se poate depista şi nivelul stresului. Atunci când suntem stresaţi, organismul trece prin trei faze: faza de alarmă, de rezistenţă şi de epuizare. Pe baza acestei analize, putem fi încadraţi în una dintre cele trei faze.

Acest lucru se realizează prin evaluarea glandei tiroide şi glandelor suprarenale, atât în ceea ce priveşte răs­punsul acestora la factorii ce generează stresul, cât şi în raport cu procesele oxidative.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă