Implanturile mamare nu ţin o viaţă şi nu explodează dacă zbori cu avionul: 5 mituri false despre silicoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internetul abundă de informaţii privind implanturile mamare, unele dintre acestea fiind chiar false sau contradictorii.

Chiar dacă se numără printre cele mai dezbătute subiecte legate de chirurgia estetică, există în continure o multitudine de întrebări şi mituri în ceea ce le priveşte, deoarece informaţiile sunt denaturate astfel încât să pară mai atractive.

Dr. Cristian Niţescu, medic primar în chirurgie plastică şi estetică şi doctor în ştiinţe medicale, ne ajută să facem puţină lumină în ce priveşte miturile care circulă în jurul implanturilor mamare, astfel încât rezultatul să nu fie doar cel aşteptat din punct de vedere estetic, ci şi al sănătăţii.
 

5 mituri despre implanturile mamare

  • Implanturile mamare mari şi foarte mari ridică sânii, prin urmare nu ar mai fi nevoie de operaţia de ridicare a sânilor  

Implantul se inseră în majoritatea cazurilor sub muşchiul mare pectoral. Ptoza sânului – căderea acestuia în termeni obişnuiţi- este provocată de ţesuturile mamare - glandă, grăsime, piele etc, nu de muşchi, care este ancorat tot timpul de torace. Astfel, în momentul introducerii unui implant sub muşchi, acesta va sta relativ fix pe torace, în timp ce restul de ţesut mamar, care este căzut, sau pielea inelastică, vor atârna peste.

În timp, acest lucru va fi şi mai evident, apărând aspectul inestetic de „double bubble” – muşchiul cu implantul respectiv reprezintă o proeminenţă pe torace, iar restul de ţesut mamar ce atârnă sub implant este o a doua proeminenţă.

Iată motivul pentru care, în vederea obţinerii unor rezultate bune, după inserarea unui implant mamar, se va face liftingul mamar pe implant, pentru a scoate excesul eventual de piele şi a ridica ţesutul mamar căzut la poziţia corectă pe torace.

În plus, este de reţinut că implanturile mari aduc în cele mai multe cazuri complicaţii: dureri foarte mari de spate, dureri cronice la nivelul sânilor, dehiscenţa (desfacerea) plăgilor postoperatorii, cicatrici lăţite, inestetice.

  • Operaţiile de implant mamar se pot face cu laser  

Orice operaţie de implant se face cu bisturiul, nu se pot face intervenţii chirurgicale de mărire a sânilor cu implanturi fără a tăia ţesuturile şi fără cicatrici.

  • Există implanturi personalizate, care se fac pe comandă  

Nu există aşa ceva. Există însă la firmele consacrate producătoare de implanturi de cea mai bună calitate, o gamă extrem de largă de dimensiuni, volume şi forme de implant, astfel că, într-adevăr se pot găsi implanturi ce se potrivesc perfect fiecărei femei. 

  • Implanturile sunt garantate pe viaţă

Implanturile, ca orice dispozitiv medical, au o durată de viaţă limitată, nu sunt veşnice. Astfel, ele nu sunt garantate pe viaţa pacientei. Implanturile au garanţie, însă aceasta este valabilă pe viaţa lor  -  de  aproximativ 10-15 ani - acesta fiind intervalul de timp după care firmele producătoare recomandă schimbarea lor.

  • Implanturile mamare explodează în avion

Numeroase paciente întreabă cât de repede postoperator pot zbura cu avionul fără ca implantul să explodeze. Nu are nicio legătură călătoria cu avionul cu eventuala spargere a implantului. Avioanele sunt presurizate, adică nu diferă cu nimic aerul din avion de cel pe care îl respirăm pe pământ zi de zi, astfel că nu există niciun pericol potenţial al călătoriei cu avionul pentru posesoarele de implanturi.

Toate miturile enumerate mai sus sunt FALSE şi nu fac decât să inducă în eroare pacienta care îşi doreşte o astfel de operaţie. Este important ca persoana care calcă pragul unui cabinet să nu vină cu aşteptări nerealiste şi să conştientizeze proporţiile proprii.

Forma şi volumul implanturilor trebuie alese de către medic corespunzător conformaţiei pacientei, tipului de sân şi de torace, precum şi proporţiilor corporale ale acesteia, astfel încât rezultatul să fie cel mai bun posibil.

Dr. Cristian Niţescu recomandă ca pacientele să aibă această discuţie înainte de operaţie, dar să şi respecte toate indicaţiile postoperatorii, pentru a evita complicaţiile. Aceasta este reţeta sigură pentru a fi mulţumite de noua schimbare.

5 sfaturi pentru operaţiile de implanturi mamare

  • Nu trebuie să vă puneţi implanturi foarte mari. Acestea sunt însoţite întotdeauna de complicaţii redutabile: dureri cronice de sâni, de umeri şi de spate, aspectul inestetic al sânului în timp, cicatrici inestetice etc.  
  • Ţineţi cont de sfaturile medicului până la circa 1-2 luni de la operaţie, pentru a nu avea surprize neplăcute.  
  • Nu vă expuneţi la soare sau mergeţi la solar cel puţin 6 luni de la operaţie.  
  • Masajul postoperator trebuie respectat cu stricteţe până la 3 luni de la operaţie.  
  • Cel mai important: nu veniţi cu idei preconcepute legate de dimensiunea şi forma implantului!
Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi