Implanturile mamare Biocell, retrase şi de pe piaţa americană. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unele implanturi mamare pot declanşa cancere ale sistemului imunitar

Statele Unite au cerut companiei farmaceutice Allergan să retragă de pe piaţă în mod voluntar impalnturile mamare Biocell, asociate cu o formă rară de cancer al sistemului imunitar.

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente  - FDA - din SUA a anunţat că gigantului farmaceutic Allergan i s-a solicitat să retragă de pe piaţă aceste implanturi, după Franţa şi Canada. Aceste proteze nu mai pot fi vândute, iar medicii care le mai au în stoc trebuie să le înapoieze, potrivit AFP, preluată de agerpres.ro.

După Franţa, nici SUA nu recomandă ca femeile care au astfel de implanturi să le scoată, întrucât riscul operaţiei este considerat mai mare decât cel al apariţiei cancerului.
În funcţie de aspectul peliculei care le înconjoară, aceste proteze sunt clasificate în netede, texturate  - macrotexturate sau microtexturate în funcţie de gradul de rugozitate - sau acoperite cu poliuretan.

Autorităţile din domeniul sănătăţii din multe ţări au anunţat, începând cu 2011, că unele implanturi au fost asociate cu o creştere a apariţiei limfoamelor anaplazice cu celule mari, care se manifestă cel mai frecvent ca o revărsare de lichid în jurul protezei.

Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a fricţiunii peliculei implanturilor cu ţesuturile, care provoacă inflamaţie, însă mecanismul biologic nu a fost identificat.

Cele mai multe cazuri de cancer au fost identificate în rândul persoanelor purtătoare de implanturi produse de Allergan.

Conform cifrelor FDA, 84% din cele 573 de cazuri de astfel de cancere identificate la nivel mondial până pe 6 iulie sunt asociate implanturilor gigantului farmaceutic Allergan.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică