Implant revoluţionar ce redă zâmbetul pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care au nevoie de un implant dentar pot apela la tehnica ALL ON 4 ce permite reconstituirea protetică a ambelor arcade într-o singură zi.

Această tehnică inovatoare se realizează cu ajutorul a numai patru implanturi speciale. Acest lucru este posibil datorită faptului că implanturile din părţile laterale sunt plasate astfel încât să formeze un unghi de 45 de grade. Prin urmare, capacitatea de a susține lucrarea fixă creşte considerabil. Prin comparaţie, în cazul unui tratament clasic, fixarea unei lucrări necesită între  şase și zece implanturi.

„Procedura are loc într-o singură interveție. Implanturile pot fi încărcate imediat,  lucrarea protetică fixă provizorie poate fi realizată și instalată în aceeași zi, iar cea permanentă imediat după vindecare și integrarea implanturilor în arcadă”, explică dr. Itzhak Eidelman, Manager la Clinica Glamour Dent din Bucureşti.

În plus, metoda ALL ON 4 elimină transplantul de os atât pentru maxilar cât şi pentru mandibulă. Ba, mai mult, se poate aplica şi în cazul persoanelor care au întâmpinat probleme cu lucrările anterioare sau au suferit pierderi de os din cauza bolii parodontale. În prezent, procedura se aplică doar la Clinica Glamour Dent din Bucureşti.

În absenţă, creşte riscul de parodontopatie

În cazul persoanelor care au lipsă o parte din dantură, implantul reprezintă singura şansă la un zâmbet frumos. Pentru a preveni îmbolnăvirea, se recomandă ca timpul care trece până la umplerea golului să fie cât mai scurt. „În timp, se îmbolnăveşte parodonţiul (totalitatea ţesuturilor care asigură fixarea dinţilor în osul maxilar) şi apare atât de temuta şi de des întâlnita parodontopatie”, explică primar stomatolog Alexandru Brezoescu, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din Bucureşti.

Citeşte şi:
Românii îşi tratează durerile cu pastile ieftine

5 exerciţii pentru posterior ferm şi pentru coapse tonifiate

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată