Fibrilaţia atrială creşte riscul de atac cerebral

Dacă boala nu este depistată şi ţinută sub control, se formează cheaguri care pot ajunge la creier sau la nivelul rinichilor. La nivel european, 4,5 milioane de persoane sunt diagnosticate cu fibrilaţie atrială, care determină o treime din numărul spitalizărilor, potrivit datelor statistice.

Fibrilaţia atrială este o tulburare de ritm cardiac care determină bătăi neregulate şi rapide ale inimii, iar, în cele mai multe cazuri, se manifestă prin palpitaţii, stări de ameţeală, de slăbiciune şi de leşin, oboseală, lipsă de aer şi prin angină (durere în piept). Deşi în aparenţă este o afecţiune banală, bolnavii trebuie să respecte cu stricteţe tratamentul (majoritatea bolnavilor ignoră tratamentul), deoarece există un risc foarte mare de formare a cheagurilor care ajung la inimă, iar, în timp, la creier sau la rinichi. Prin urmare, atacul cerebral, insuficienţa cardiacă sau problemele de la nivelul rinichilor devin iminente. În general, fibrilaţia atrială este considerată o boală frecventă la persoanele în vârstă (cele mai multe cazuri sunt înregistrate mai ales după vârsta de 75 de ani), însă, în ultimii ani, aceasta este tot mai des diagnosticată şi în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Atenţie la bolile care obosesc inima!

Potrivit medicilor, pe lângă disfuncţiile electrice ale inimii, fibrilaţia atrială mai poate apărea şi pe fondul unor boli care suprasolicită inima. Printre acestea se numără hipertensiunea arterială, cardiomiopatiile coronarelor şi infarctul miocardic acut, diabetul, obezitatea şi afecţiunile valvelor inimii (valvulopatii). De asemenea, la risc sunt şi persoanele care suferă de boli respiratorii din grupul BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică). Astfel, pneumonia şi embolismul pulmonar pot favoriza apariţia semnalelor electrice anormale de la nivelul inimii.

Hipertiroidismul, una dintre cauze

Indirect, stresul şi stilul de viaţă dezordonat sunt adesea incriminaţi de apariţia fibrilaţiei atriale, deoarece pot produce tulburări endocrine severe. Un exemplu în acest sens este hiperactivitatea glandei tiroide. În multe cazuri, hipertiroidismul (glanda tiroidă secretă hormoni tiroidieni în exces) este asociat cu fibrilaţia atrială.

De aceea, se recomandă administrarea tratamentului încă din fazele incipiente ale bolii şi, totodată, schimbarea stilului de viaţă (evitarea stresului, renunţarea la cafea şi la tutun, dacă este cazul), deoarece hipertiroidismul se poate complica nu numai cu apariţia fibrilaţiei atriale, ci şi cu insuficienţa cardiacă.

Poate fi lipsită de simptome

Din păcate, în mai puţin de zece la sută din cazurile de fibrilaţie atrială nu apare niciun simptom şi, prin urmare, bolnavul nu ia nicio măsură. „În acest caz, este vorba despre fibrilaţie atrială izolată, specifică persoanelor, în aparenţă, sănătoase. În astfel de situaţii, boala este descoperită întâmplător în urma unor investigaţii de rutină ", explică medicul cardiolog Eduard Apetrei, şeful secţiei de cardiologie din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu" din Bucureşti.

Totuşi, la o parte din bolnavii asimptomatici un semnal de alarmă poate fi pulsul slab, deşi, şi în astfel de cazuri, acesta poate semnala o altă problemă de sănătate (indigestie, astm bronşic). De aceea, cel puţin odată pe an, se recomandă, pe lângă alte analize de rutină, şi o electrocardiogramă (EKG), deoarece este cea mai eficientă metodă de depistare a fibrilaţiei atriale. Dacă este descoperită la timp, boala nu-l împiedică pe bolnav să-şi desfăşoare în continuare activitatea, însă cu condiţia să respecte tratamentul cu anticoagulante şi să fie sub supravegherea medicului de familie.