Exerciţiile care te scapă de durerile de spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă durerile de spate nu îţi sunt deloc străine, acordă-ţi câteva minute în fiecare zi pentru a detensiona zona şi a calma durerile.

Dacă ştii că nu ai tocmai o poziţie foarte corectă pe parcursul zilei sau că există anumite afecţiuni ale coloanei vertebrale chiar şi în stare latentă, atunci introdu în tabieturile tale zilnice câteva exerciţii ce te vor ajuta să ţii durerea de spate la distanţă.

Odihna este necesară pentru ca organismul tău să se regenereze şi pentru a te putea concentra asupra sarcinilor.

Obişnuieşte să dormi fără pernă şi pe o saltea care să îţi ofere suport bun pentru coloana vertebrală.

Astfel o primă poziţie ce te va ajuta să combaţi durerile de spate este cea în care te aşezi pe spate, mâinile le întinzi în lateral iar genunchii îi îndoi şi îi poziţionezi când într-o parte când în alta fără să ridici zona lombară de pe sol.

Poziţia podului

Nu ai nevoie de foarte multă forţă sau timp pentru acest exerciţiu. Tot ce trebuie să faci esti din poziţia culcat pe podea, la fel ca la exerciţiul anterior să ridici picioarele pe un scaun şi să le menţi acolo sau să îndoi genunchii sprijinind tălpile pe pobea şi să ridici bazinul.

Această poziţie va restabili circulaţia sangvină în organism şi va relaxa spatele de presiunea acumulată.

Află pe Clicksanatate.ro ce alte tipuri de exerciţii alungă durerile!

Curăţă ficatul cu apa de stafide

Prazul întăreşte sistemul imunitar

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG